Daniela Crudu, detalii neştiute despre viaţa amoroasă şi despre beţii

Ultima actualizare:
Şi-a adus tatăl la emisiunile tv
Şi-a adus tatăl la emisiunile tv

O cheamă Daniela Crudu, dar prietenii îi spun, simplu, ”Cruduţa”. S-a născut într-un cartier din Ferentari, a fost crescută de tatăl ei, Nelu, devenit ulterior şi el un personaj popular, a iubit cu patimă şi, când se aştepta să fie dusă la altar de fotbalistul Nilă, a aflat că acesta juca la dublu. Daniela n-a mai avut însă timp să plângă în pernă, concentrându-se pe filmările emisiunii ”Burlăciţa”, unde îşi caută jumătatea.

Vedetei tv îi place adesea să se întoarcă în timp, în anii copilăriei, când era şefa străzii, când băieţii tremurau de spaimă când o vedeau, căci sărea iute la bătaie: ”Pentru că tata şi-a dorit un fiu, mă mai striga «băiatul meu». Mă tundea scurt şi cu chică la spate şi mă trimitea afară, ca să mă bat cu băieţii. Eram nebună rău de tot când eram mică. Eram o bombă cu ceas, ca şi acum. La şcoală eram poreclită Ştevie, pentru că eram foarte, foarte slabă. Eram o sclifosită şi nu îmi plăcea să mănânc mai nimic”, îşi aminteşte Daniela, cu zâmbetul pe buze.

Din păcate, în dragoste n-a prea avut succes, iar despre Nilă, bărbatul alături de care a locuit patru ani, Cruduţa  nu prea vrea să mai aducă vorba. S-au despărţit anul trecut, când ea a aflat că fotbalistul se iubeşte, în paralel, şi cu o anume Alina, de prin Râmnicu-Vâlcea.

Degeaba renunţase Daniela, de dragul lui, la postul de asistentă tv, de la ”Un show păcătos” şi la cluburile de noapte, unde era sufletul petrecerilor: ”Nu am rămas în relaţii bune cu Nilă. Am decis să nu îi mai spun absolut nimic. De când am aflat că mă înşela, nu i-am mai adresat nici măcar o literă, nu un cuvânt. Da, a fost iubire, dar nu cred că a fost iubirea vieţii mele”, ne-a spus ea.

Întrebată de reporterii Click! ce ar alege între un fotbalist şi un inginer, senzuala brunetă ne-a oferit un răspuns cu tâlc: ”Depinde ce salariu are inginerul”, semn că pentru ea contează inclusiv latura financiară.

Ce nu-i place la bărbaţi? “Nu suport controlul. Mi-am dovedit până acum că pot fi un om de bază, aşa ca nu aş suporta un bărbat care să mă controleze sau care să mă caute obsesiv. Ador bărbaţii curajoşi, care mă protejează. La despărţire invoc de obicei «nepotrivirea de caracter», dar dacă nu înţelege de vorbă bună nu îi mai răspund. Oricum, îmi schimb numărul de telefon foarte des, nici nu am abonament, am cartelă”, ne-a mai mărturisit aceasta.

Cât priveşte show-ul ”Burlăciţa”, care debutează miercuri, 9 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, Daniela susţine că s-a simţit flatată, la filmări, să fie curtată de zece bărbaţi deodată: ”E visul oricărei femei să aibă admiratori, să fie cucerită. La eliminare, mi-a fost foarte greu, toţi au fost aleşi pe sprânceană, i-aş fi luat pe toţi acasă”.

Cruduţa, care şi-a pus silicoane la nici 18 ani, pe semnătura tatălui său, refuză să creadă că succesul înregistrat ar fi direct proporţional cu mărimea bustului: “Am fost la Miss «Folclorul contraatacă» nu aveam silicoane şi am câştigat.

Cred că mai important este farmecul meu, care mă deosebeşte de restul femeilor. Şi mai am un optimism sănătos. Aşa că dacă nu aş fi reuşit in televiziune, cu siguranţă aş fi lucrat cu oamenii, aş fi făcut ceva care să implice multă interacţiune. Oricum, bărbaţii apreciază cel mai mult la mine picioarele şi fundul, nu neapărat bustul”. Mai are patru ani, până când schimbă prefixul, însă Daniela recunoaşte că nu a cerut-o niciun bărbat de nevastă: ”N-am avut cereri în căsătorie. Am mai cerut, eu. Dar doar în glumă. Bărbatul trebuie să fie bărbat şi să facă ceea ce are el de făcut”.

Daniela Crudu şi-a adus tatăl la emisiunile tv

Cruduţa este topită după tatăl ei, Nelu (55 de ani), căci el a crescut-o atât pe ea, cât şi pe sora ei, Ana-Maria, după ce mama lor a plecat în Italia, la muncă. Pentru că Nelu e un bărbat simplu, cu un umor natural, Antena 1 l-a invitat adesea în concursurile la care a participat Cruduţa, inclusiv la ”Splash! Vedete la apă!”

Susţine că nu ţine la băutură
Susţine că nu ţine la băutură

Susţine că nu ţine la băutură

Daniela adoră petrecerile din cluburile de noapte, unde dansează până îşi rupe flecurile pantofilor de sute de euro. Reporterii Click! au surprins-o adesea în localuri, când devine mult mai glumeaţă după ce se împrieteneşte cu o sticlă de şampanie. Întrebată de reporterii Click! după câte păhărele se înveseleşte şi după câte i se taie filmul, Cruduţa a dezvăluit, cu o sinceritate dezarmantă: ”Eh, mă ameţesc foarte repede. Nu am antrenament şi chiar nu ţin la băutură”.


    Susţine că nu ţine la băutură
Susţine că nu ţine la băutură

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net