Daniela Gyorfi: «Mi-au explodat silicoanele! Cred că nu am fost cuminte»

Ultima actualizare:

    Daniela Gyorfi e nevoită să-și schimbe silicoanelefoto: arhiva personală
Daniela Gyorfi e nevoită să-și schimbe silicoanelefoto: arhiva personală

Daniela Gyorfi are probleme mari cu silicoanele! Solista trece prin momente îngrozitoare, după ce s-a trezit cu proteza de silicon spartă la unul dintre sâni. Din 2000 încoace, Daniela Gyorfi a suferit mai multe intervenții la sâni, însă ultimele silicoane, puse în urmă cu opt ani, se pare că au expirat.

„Nu știu, cred că n-am fost cuminte. Mi-a explodat sau mi s-a fisurat probabil. Clar trebuie să mi le schimb cât de repede pot. Partea dreaptă se vede. Mă doare și se vede că a ieșit, nu știu, s-a întâmplat ceva și mi-a crăpat pur și simplu proteza. Nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat.  Mi-am dat seama că m-am pipăit. Se simte. În ultimul timp mi s-a întâmplat chestia asta, nu pot să spun de la ce, pentru că nu car. E cam ciudat. Am stat și m-am gândit că totuși ultima dată am dat 4.500 de euro pe el și din 2000 am început să-mi fac. Dacă-mi spunea că din 10 în 10 ani trebuie să mi le schimb, atunci mă mai gândeam. Dacă nu mi-a spus, m-am bucurat. Ultima dată același lucru mi-a zis: «nu o să mai ai probleme, o să fii foarte mulțumită», a declarat Daniela Gyorfi, la emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV. 

Citește și:

Prima vedetă de la noi care şi-a pus silicoane! Nu e Daniela Gyorfi!

Daniela Gyorfi vrea să se opereze din nou după rapelul la vaccinul anti Covid

Artista se vede nevoită să se opereze din nou, asta după ce își va face rapelul la vaccinul anti Covid. De data aceasta, Daniela și-ar dori niște silicoane  de ultimă generație, garantate pe viață. „Am vorbit cu doamna doctor când să-mi facă. Mâine îmi fac rapelul, apoi mai stau două săptămâni și după aceea îmi fac intervenția. I-am zis doctoriței că nu mi-e frică, problema e că atunci când mă vezi acolo, nu știu, recunosc că-mi este frică. Și eu sunt o tipă destul de puternică. Mi s-a întâmplat chestia asta după ce nu mai e mama, pentru că te gândești dacă ți se întâmplă. Mi-e frică de anestezie și plus că noi artiștii avem probleme cu corzile vocale. Trebuie protejate corzile vocale, că abia mi le-am refăcut. Aveam tot timpul o răgușeală. A trebuit să fac tratamente.

Opt sau nouă ani au trecut de când mi-am făcut intervenția asta. După ce am născut-o pe Maria, atunci mi-a zis «ai născut, s-a deplasat, s-a întors proteza». Nu am avut probleme. Acum mi-a spus că nu e recuperare, dar trebuie să fac această operație pentru că nu se mai poate și mă doare. I-am spus să mi le facă mai mici. Dacă aș da timpul înapoi, undeva la 70% nu mi-aș mai face. Mi-a trecut chestia asta să fiu ca plasticul. Acum mi se par mult mai sexy mai mici”, a mai  spus artista.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
banner oana lis png
banner elena merisoreanu png
cub mihaela cernea png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net