Motivul pentru care Carmen Negoiță la 43 de ani: „Cel mai important este să avem aceleași valori”. Cum se menține în formă vedeta?
Carmen Negoiță (43 de ani) este foarte sigură pe ea și pe ceea ce își dorește. De când s-a transformat în travel influencer, Carmen Negoiță este într-o continuă vacanță.







Vedeta are doi copii deja mari, care sunt pe picioarele lor, Ingrid (25 de ani) și Harry (23 de ani), care anul trecut au fost încă încântați să meargă într-o vacanță cu mama lor. Dar anul ăsta vor mai repeta experiența?
„Anul trecut de ziua mea mi-am dorit foarte tare să mai plecăm doar noi trei, eu cu copiii, într-o vacanță. Am fost în Cipru și a fost extrem de frumos cu ei. Sunt mari, avem glumele noastre și o super relație. Mi-ar plăcea să mai mergem împreună undeva”, ne-a mărturisit Carmen Negoiță.
„Când sunt acasă încerc să merg de trei ori pe săptămână la sală”
Carmen Negoiță se întreține cu mult sport, o alimentație adecvată și mulți pași pe care îi face în vacanțele în care pleacă ca și travel influencer, acolo unde vizitează toate obiectivele turistice interesante.
„Când sunt acasă încerc să merg de trei ori pe săptămână la sală. Când sunt plecată fac sport oricum, ies din hotel cu valiza făcută, în tripuri nu ajung la sală”, ne-a mai spus Carmen Negoiță care va pleca în Germania, Belgia și Olanda alături de buna ei prietenă și colegă de drum, Dana Săvuică.
„Sunt singură și fericită!”
Deși este o femeie frumoasă și arată foarte bine, vara aceasta Carmen Negoiță nu are un partener de vacanțe în sensul unui iubit cu care să vadă împreună toate apusurile și răsăriturile.
Vedeta nu se îngrijorează deloc din acest punct de vedere, din contra, se simte foarte bine așa. Ea nu caută nimic în mod special, dar atunci când o să își găsească bărbatul potrivit e de părere că trebuie să împărtășească aceleași valori și un stil de viață asemănător.
„Sunt singură și fericită! Nu caut nimic, lucrurile astea vin de la sine, din relaxare, se așează atunci când ești foarte bine cu tine! Cel mai important e să ai niște lucruri în comun cu partenerul, aceleași valori și același stil de viață!”, ne-a mărturisit Carmen Negoiță și din acest punct de vedere.


































