«Defectul» care o complexa pe Andreea Berecleanu, moștenit de fiul ei
Frumoasă, înaltă și mereu trasă prin inel, Andreea Berecleanu nu pare genul de femeie care să sufere de vreun complex. Cei care și-o amintesc însă pe prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 de pe vremea când făcea parte din echipa de la PRO Tv, știu că Andreea râdea foarte rar în fața camerelor. Motivul? O strungăreață pe care știrista o considera inestetică.
Imaginile cu strungăreața Andreei Berecleanu (40 de ani) sunt foarte puține. Știrista evita să râdă cu toată gura în fața camerelor de luat vederi. Zâmbetul Andreei aproape că a devenit o marcă înregistrată, enigmatic, cu buzele strânse.
În urmă cu mai bine de zece ani, prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 a scăpat de strungăreața buclucașă, printr-o intervenție de fațetare a dinților. Mama-natură nu o lasă însă pe Andreea să uite de acest detaliu considerat, culmea!, de unii bărbați foarte sexy.
Este suficient ca vedeta să-și privească fiul. Petru, care a împlinit în urmă cu numai câteva zile 10 ani, moștenește strungăreața de la mama sa. Imaginea postată de vedetă pe contul ei de pe o rețea de socializare ne arată un puști vesel, cu gura până la urechi și o strungăreață copie fidelă după cea pe care mama sa a ”eliminat-o” cu ajutorul unui specialist.