Delia Antal şi-a botezat băieţelul! Tatăl copilului, marele absent de la slujba de creştinare

Ultima actualizare:

    Delia Antal a născut copilul în America şi l-a botezat în RomâniaFoto: arhivă personală
Delia Antal a născut copilul în America şi l-a botezat în RomâniaFoto: arhivă personală

De când a devenit mamă, viață actriței Delia Antal s-a schimbat radical. Duminică, actriţa a trecut prin emoții mari, căci şi-a botezat băiețelul, în vărstă de 9 luni, Aiden Sunrise Antal. Nașii copilului au fost cântăreața Cristina Spătar, cu care Delia Antal are o frumoasă relație de prietenie, de mai bine de 15 ani, alături de un alt prieten drag Deliei, omul de afaceri Răzvan Dincă. absent a fost tatăl micuţului şi se pare că nici nu s-ar fi contat pe el pentru această ceremonie.

Ceremonia de botez a avut loc la o biserică din comuna Dragomirești Vale, iar petrecerea s-a ţinut la un local din zonă. Invitații au fost primiți cu șampanie și pișcoturi și răsfăţaţi cu un meniu de fiţe. 

“Am fost extrem de emoționată în biserica, mi-au dat lacrimile. Aiden este foarte liniștit de obicei, dar în biserica a plâns foarte mult. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și m-au ajutat să organizez în câteva zile ceremonia de botez. Le mulțumesc nașilor lui Aiden, Cristinei Spătar și lui Răzvan Dincă, niște oameni extraordinari. De Cristina Spătar mă leagă o prietenie de mai bine de 15 ani, de atunci îmi spunea că dacă fac un copil ea vrea să fie naşă, am fost mereu prietene, nu ne-am certat niciodată și indiferent unde am locuit, am ținut mereu legătură. Naşul Răzvan este foarte implicat și tot timpul mă sună că să-l vadă pe Aiden. Răzvan Dincă este motivațional speaker și producător de filme. La fel ca și Cristina, Răzvan s-a ales singur naș”, a mărturisit Delia Antal.


    Delia nu l-a invitat la slujba de creştinare pe tatăl copilului  Foto: arhivă personală
Delia nu l-a invitat la slujba de creştinare pe tatăl copilului Foto: arhivă personală

Toată lumea s-a întrebat de ce tatăl copilului Deliei nu a fost prezent la un eveniment atât de important, dar se pare că apropiaţii actriţei cunosc toate detaliile. Încă de când a rămas însărcinată, tânăra și-a asumat faptul că o să fie o mamă singură pentru copilul ei și o să-l crească ea, așa cum consideră că este mai bine. Nu are o legătură apropiată cu tatăl băiețelului său, vorbesc foarte rar, așa se explică de altfel și lipsa acestuia de la botez. Băiețelul Deliei Antal a fost născut la Los Angeles, la celebrul spital Cedars-Sinai, și au existat unele complicațîi la naștere.

“Eu țin foarte mult la conexiunile sentimentale, la vibe-urile între oameni, nu am simțit deloc o conecţie între Aiden și tatăl lui, motiv pentru care nu l-am invitat nici la botez. Ceremonia a fost aranjată de pe o zi pe alta, pe repede înainte, pentru că noi ne pregătim să plecăm într-o vacanță de o lună de zile în Dubai și Mauritius, mi-am dorit foarte tare să-l botez pe Aiden, așa că nu m-am stresat să-l invit pe tatăl lui, având în vedere că eu mi-am asumat de la bun început, din primele săptămâni de sarcină faptul că sunt o mama singură și o să-l cresc frumos pe copilul meu", a mai spus actriţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net