Delia, în mare pericol! Ar putea să rămână fără voce
Solista e pe val cu videoclipul “Da, mamă!”, care i-a adus, în doar două săptămâni, peste şapte milioane de vizualizări pe internet. Urmare a acestui succes ameţitor, Delia este tot mai solicitată la concerte şi există marele risc de a rămâne fără voce chiar pe 17 iulie, când va cânta în deschiderea show-ului susţinut de Robbie Williams, la Bucureşti.
Lansează hit după hit, lucrează cu cei mai cunoscuţi compozitori ai momentului, are concerte pe bandă rulantă şi, în paralel, a început filmările pentru emisiunea X Factor (Antena 1), unde ocupă scaunul de jurat. În plus, Delia (33 de ani), care pe 29 iunie a lansat piesa “Da, mamă!”, cu Carla’s Dream, a fost desemnată să cânte în deschiderea concertului lui Robbie Williams, programat pe 17 iulie în Piaţa Constituţiei.
Însă apropiaţii solistei au declarat pentru Click! că Delia ar fi fost diagnosticată cu noduli pe corzile vocale: “În urma unui control, medicii i-au spus Deliei că are noduli pe corzile vocale, dar ea e obligată să muncească. Filmează de zor la Bucureşti, la audiţiile pentru “X Factor” (Antena 1), iar când nu are concerte în cluburi, unde clienţii fumează ca turcii, se află la repetiţii. Este ca un titirez şi mereu pe drumuri, însă ar trebui să-şi protejeze vocea”. Contactat de reporterii Click!, medicul primar ORL Ioniţă Tulica îi dă câteva sfaturi, ca să nu rămână fără voce: “Nu este de glumit!E o zonă internă, căreia trebuie să-i acordăm mare atenţie, mai cu seamă atunci când este vorba de un solist, care îşi solicită în mod repetat gâtul. Trebuie să nu-şi forţeze vocea, să nu bea rece, să excludă tutunul. În funcţie de amploarea leziunii, pacientul are nevoie de o perioadă de repaus, e indicată o pauză vocală de câteva zile, chiar şi vorbitul este exclus. Aceşti noduli, în funcţie de amploarea lor, se pot vindeca cu tratament sau cu o intervenţie chirurgicală”. Delia are însă multe concerte vara asta şi trebuie să le onoreze, căci deja a semnat contractele. În plus, este euforică, de când a aflat că va cânta la concertul lui Robbie Williams: “Pentru mine, Robbie Williams e un reper. Cine nu a suferit pe «Come Undone», cine nu ştie toate cuvintele din «Angels», cine nu a dansat până în zori pe «Feel»? Sunt fana lui, e o persoană creativă şi versatilă”, a spus ea.
Filmează cu părul verde pentru X Factor
Au început audiţiile cu public pentru cel de-al cincilea sezon al emisiunii X Factor, iar Delia e pe metereze, gata de spectacol şi de noi concurenţi. Alături de ceilalţi juraţi, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, ea a muncit, zilele trecute, până târziu, în noapte, la Teatrul de Operetă “Ion Dacian”, din Bucureşti. Delia a filmat cu un belciug în nas, dar şi cu părul verde, fiind, ca de obicei, o nonconformistă.
Ascultă noua piesă a Deliei
Solista fumează ca o şerpoaică
Solista are interzis să fumeze, însă nu ţine cont de sfatul medicului, şi sudează ţigară de la ţigară. N-a renunţat la acest viciu nici în videoclipul ei de top, „Da, mamă!”, piesă compusă de Carla’s Dream, şi cu care a adunat în jur de şapte milioane de vizualizări. Cârcotaşii au comentat ba că piesa ar fi copiată, ba că Delia ar promova alcoolismul şi fumatul, dar ei nici că-i pasă.