Delia îşi ţine hainele, pantofii şi pălăriile pe un etaj întreg
Delia (34 de ani) şi soţul ei, Răzvan Munteanu, sunt în al nouălea cer, căci apartamentul lor de lux, din zona Aviaţiei, achiziţionat cu 1,4 milioane de euro, este gata. Solista e fericită că, în sfârşit, are unde să-şi aşeze toate hainele şi accesoriile, în valoare de peste 100.000 de euro.
Delia se răsfaţă într-un Penthouse de 400 mp, întins pe etajele 3 şi 4, cu scară interioară şi cu piscină. Ca să vă faceţi o idee, vă spunem că e cam de patru ori mai mare decât un apartament cu două camere, dintr-un bloc muncitoresc. Fericită că, în sfârşit, totul a ieşit ca în revistele de specialitate, Delia şi-a postat pe conturile de socializare imagini cu ”parterul” apartamentului, care arată ca o scenă, cu reclame luminoase şi instrumente.
Click! vă prezintă fotografii din cuibuşorul de nebunii al solistei, inclusiv dressingul de la etajul 4, acolo unde Delia şi-a adus toate hainele. Pe un perete stau claie peste grămadă zeci de pălării şi tot felul de accesorii, iar pe etajere sunt înghesuite zeci de perechi de pantofi pentru concerte. Valoarea tuturor lucrurilor sare lejer de 100.000 de euro, având în vedere că artista face cumpărături şi în străinătate.
Delia a ţinut morţiş să aibă şi un loc special pentru machiaj, care ne aminteşte de budoarele vedetelor de la Hollywood, cu oglinzi mari şi luminoase. “Delia a vrut să se simtă bine în casă şi să aibă spaţiul ei. Este locul unde se retrage atunci când are nevoie de intimitate, locul în care îşi ţine toate accesoriile folosite în spectacole şi nu numai. Îi place să poarte lucruri exclusiviste şi s-a văzut acest lucru până acum”, ne-au povestit surse din apropierea Deliei, care munceşte pe rupte, fiind ba la filmări pentru “X-Factor” şi “iUmor” (Antena 1), ba la concerte, prin ţară.
Artista mai deţine şi o casă de vacanţă, ridicată pe un teren situat lângă Bucureşti, unde totul este amenajat astfel încât să-i amintească de vacanţele exotice, cu piscină şi palmieri.