Delia şi Brenciu, colegi la X-Factor, dar rivali în concertele aniversare
Îi vedeţi hârjonindu-se la concursul ”X- Factor”, unde sunt colegi de bancă la masa juriului, însă Delia şi Horia Brenciu pregătesc şi spectacolele lor aniversare. Solistul vă aşteaptă, pe 7, 8 şi 9 decembrie, la ”Împreună de…25 de ani”, iar cântăreaţa, la concertul grandios ”Acadelia”, din 14, 15 şi 16 noiembrie, cu prilejul celor 20 de ani de la debut. Ambele spectacole au loc la Sala Palatului din Capitală.
Nonconformista solistă Delia (36 de ani) a susţinut primele recitaluri acum 20 de ani, cu trupa N&D, având un succes nebun cu piesele ”Vino la mine” sau ”Nu e vina mea”, devenite hit-uri peste noapte. În 2007, ea a decis să renunţe însă la colegul de scenă, din dorinţa de a urma o carieră solo, lansând, în acest răstimp, de 11 ani, melodiile ”Gura ta”, ”Pe aripi de vânt” sau ”Da, mamă”, pe care de altfel le veţi asculta şi la concertul ei aniversar, ”Acadelia”, din 14, 15 şi 16 noiembrie, de la Sala Palatului.
Întrebată de prezentatorul Radu Andrei Tudor, de la „Pulsul zilei” ( TVR 1) „Care a fost cea mai bună greşeală din viaţa ta?”, Delia a răspuns :„Plecarea din N&D”. Fanii aşteaptă cu sufletul la gură recitalurile ei, biletele fiind deja puse în vânzare: Categoria VIP - 390 lei, Categoria I - 250 lei, Categoria II - 190 lei, Categoria III - 120 lei şi Categoria IV - 80 lei.
Dacă e să dăm timpul înapoi, când avea doar 16 ani, cântăreaţa cu voce de aur este de nerecunoscut, fiind, pe atunci, o puştoaică slăbuţă şi machiată puternic, cu creion dermatograf şi ruj de culoare închisă. Între timp, ea s-a stilat vizibil, şi, dacă în anii tinereţii avea doar câteva rânduri de haine de scenă, acum e mândră de colecţia ei de articole vestimentare, aflate într-o cameră imensă, cât o garsonieră, din casa ei de 1,4 milioane de euro.
Şi Horia Brenciu (46 de ani), colegul Deliei de la X -Factor (Antena 1), se află în febra repetiţiilor pentru concertele care marchează 25 de ani de la prima lui apariţie TV, când a prezentat concursul ”Robingo” (TVR), 15 ani de când este alături de HB Orchestra şi 10 ani de la primul album. Horia a pregătit un turneu naţional la finalul căruia va străbate 4.500 de kilometri şi va susţine 14 concerte în tot atâtea oraşe.
În turneul care va începe pe 2 noiembrie la Timişoara şi se va încheia pe 28 noiembrie la Oradea, artistul va susţine recitaluri alături de Jeremy Ragsdale, câştigător X- Factor, şi de fetele de la 3 O’Clock. Nu vor lipsi nici invitaţii-surpriză, diferiţi. Horia Brenciu îşi aşteaptă admiratorii şi la Sala Palatului, pe 7, 8 şi 9 decembrie, de la orele 20.00. Biletele au fost puse în vânzare, la preţuri cuprinse între 100 şi 200 de lei. În celelalte oraşe, biletele sunt mai ieftine, între 50 şi 150 de lei.
Fuego pleacă la colindat pe 3 decembrie
Paul Surugiu-Fuego (42 ani) a împlinit 25 de ani de când s-a lansat la Festivalul de la Mamaia. Iarna aceasta, artistul pornește la colindat pe 3 decembrie, când va susține un concert la Teatrul Național din București, intitulat “Colindător la Porțile Cerului”. Artistul este aşteptat şi la Târgu-Jiu, Craiova, Lipova, Arad, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Cluj, Braşov, Râmnicu-Sărat, Buzău, Ploieşti, Curtea de Argeş, Piteşti, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Focşani, Bacău, Adjud, Buhuşi, Iaşi, Gura Humorului și Suceava. Preţul unui bilet este între 70 şi 160 de lei.
Bere Gratis pregătește spectacolul «Simfonia 20»
Trupa Bere Gratis serbează 20 de ani de activitate, prilej de a sărbători printr-un spectacol extraordinar, la Sala Palatului, ”Simfonia 20”, împreună cu Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic. Spectacolul are loc pe 1 noiembrie de la ora 20.00. Prețul biletelor este cuprins între 50 și 200 de lei. Formaţia Bere Gratis a fost înfiinţată în 1998 de Mihai ‘Miţă’ Georgescu (voce), Robert Anghelescu (clape) şi Marius Dobre (chitară), ‘Magga’ Suciu (tobe) şi Marius Mirea (bass). Data simbolică de naştere a formaţiei este 20 septembrie.