Denisa de la «Bambi» şi-a dezumflat buzele de teama cancerului. Dorinţa de avea o gură senzuală s-a transformat într-un adevărat coşmar EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Denisa a fost “reparată” în  numai 10 minute de medicul  estetician Călin Doboş
Denisa a fost “reparată” în numai 10 minute de medicul estetician Călin Doboş

Dorinţa de avea o gură senzuală s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru Denisa Tănase, jumătatea brunetă a trupei Bambi. Solista s-a ales cu “cioc de răţuşcă” după ce, la 19 ani, şi-a injectat controversatul bioalcamid, substanţă despre care se spune că e cancerigenă. Înfricoşată de propria imagine, Denisa a pus punct calvarului duminica aceasta.

“Mi-am mărit buzele o singură dată, la vârsta de 19 ani şi, în 7 ani, nu am avut nici o problemă. Îmi e bine. Mi s-a spus că rezultatul e pe viaţă, dar rămâne de văzut. Cred că depinde de organismul fiecăruia, de medic şi de substanţa pe care şi-a pus-o în buze”, ne declara Denisa, optimist, anul trecut. Iată că solista s-a sucit însă la 180 de grade, dezamăgită şi de miştourile amicilor, dar şi de ceea ce îi arăta oglinda în fiecare dimineaţă. Dar cel mai mult a speriat-o cuvântul cancer, căci despre substanţa pe care ea o avea injectată în buze, şi care acum nu se mai foloseşte, au apărut studii alarmante, dovedindu-se că are un crescut risc cancerigen. Mai mult, substanţa din buzele Denisei începuse să migreze spre nas şi să se “adune” sub forma unor biluţe inestetice.

„Pe la 19 ani, Denisa s-a lăsat convinsă de o prietenă şi a mers la un cabinet să îşi facă buzele mai mari. I s-a injectat acest bioalcamid, care de-a lungul timpului a început să dea gurii o formă inestetică. Se uita în oglindă şi, de la zi la zi, substanţa migra deasupra buzei, spre nas. Oamenii o criticau. Credeau că îşi tot bagă aşa, de nebună, că exagerează, dar ea o singură dată a fost la medicul estetician”, a declarat, pentru Click!, o prietenă de-a artistei. Speriată de consecinţe, Denisa a întrebat medicii cum poate să scape de această nenorocire şi a vrut să plece în Germania să îşi rezolve problema, exact aşa cum a făcut şi Brigitte Sfăt, cazul soţiei lui Ilie Năstase fiind de notorietate. În cele din urmă, a ajuns la „bisturiul” unui medic român.

„Voia să meargă în străinătate, dar a auzit de doctorul Călin Doboş. Duminică seară, ea a ajuns la clinica specialistului pentru intervenţie. A rămas şocată când a văzut ce i-a scos din buză. Era o substanţă care arăta ca vaselina. Operaţia a durat mai puţin de 10 minute, acum e umflată, dar în maximum două săptămâni se vindecă”, ne-a mai spus prietena cântăreţei. După ce a îndurat comentarii răutăcioase şi a simţit pe pielea ei riscurile, Denisa a hotărât să-şi lase buzele în pace. „Niciodată n-o să-şi mai bage ceva în buze. A spus că vrea să rămână cu forma pe care a avut-o de când s-a născut”, ne-a mai declarat sursa noastră.

Gina Pistol s-a nenorocit şi ea

Greu încercată a fost și Gina Pistol (33 ani), care a avut nevoie de trei operații pentru a se repara, după ce și-a umflat buzele cu colagen în 2009. Medicul s-a văzut nevoit să-i taie buzele de la un capăt la celălalt pentru a-i extrage chisturile formate. “Implantul acela mi-a distrus ultimii ani din viaţă”, s-a plâns, de mai multe ori, blonda.

Şi Brigitte Sfăt a scăpat de «boticul de răţuşcă»

Soţia lui Ilie Năstase, Brigitte, şi-a injectat în urmă cu 13 ani substanţa numită bioalcamid şi, după multe chinuri și miștouri, ea și-a reparat imaginea în februarie 2014. Operația a avut loc într-o clinică privată din Germania. „Eu nu am ştiut atunci ce-mi pune doctorul în buze. De-a lungul timpului, substanţa asta s-a strâns şi a migrat prin buze, iar singura soluţie a fost să o scot chirurgical”, ne-a declarat Brigitte. Operaţia a fost un succes, iar acum vedeta arată mult mai bine, mai naturală și fără „botic de răţuşcă”. “Substanțele permanente pentru injectări duc la formarea de noduli în peste 70% din cazuri. Necazul este că aceste complicații apar după 5 ani de la injectare, iar complicațiile sunt noduli, migrarea substanței spre nas, inflamații exagerate”, ne-a explicat chirurgul estetician Călin Doboș.

Denisa a fost “reparată” în  numai 10 minute de medicul  estetician Călin Doboş
Denisa a fost “reparată” în numai 10 minute de medicul estetician Călin Doboş

Gina Pistol s-a nenorocit şi ea
Gina Pistol s-a nenorocit şi ea

Acum
Acum

Inainte
Inainte

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net