Deşi a născut de 4 ori, nu a ţinut niciodată diete! Click! îţi dezvăluie secretele Ancăi Serea
Într-o casă cu patru copii, activitatea în bucătărie este una intensă. Fiecare are nevoile lui alimentare, gusturile lui, programul lui. Cum se descurcă Anca Serea? Pentru noi este un mare mister, pe care am vrut să îl descoperim.
Adi Sînă (38 de ani), Anca Serea (33 de ani), David (13 ani), Sara (7 ani şi jumătate), Noa (3 ani şi jumătate) şi mezina Ava (1 an) formează una dintre cele mai numeroase familii din showbiz. Fiecare, de la mic la mare, în ordinea „numerelor de pe tricou”, are nevoile şi preferinţele sale alimentare. Cineva trebuie să-i coordoneze. „Avem un meniu al zilei pe care-l hotărâm împreună. Îl avem scris pe o tablă, în bucătărie. Pe copii îi implicăm luându-i cu noi la cumpărături şi fiecare poate să-şi aleagă alimentele dorite. Când gătim, ţinem cont şi de opţiunile lor”, spune prezentatoarea Prima TV.
Dacă ar fi să gătească singură, ar trebui să prindă rădăcini în bucătărie. Noroc că o ajută mama ei, care locuieşte la doar câteva blocuri distanţă. „Ea este eroina. Găteşte 2-3 feluri de mâncare pe zi, din care nu ne lipseşte ciorbiţa sau supa de la prânz”. Anca, în general, pregăteşte micul dejun. Chiar de două ori, în funcţie de ora de trezire a fiecăruia. De la cereale integrale cu iaurt, ouă cu caşcaval sau brânză, sendvişuri, până la fructe şi salate, toate se regăsesc pe masa lor din bucătărie, dimineaţa. „Cei mici sunt mai uşor de satisfăcut şi avem gusturi relativ asemănătoare, adică nu e nevoie de mâncăruri prea sofisticate pentru niciunul dintre noi. Apoi, am noroc că prânzul şi o gustare copiii le iau la şcoală. Eu acasă le pregătesc măncăruri uşoare – somon cu legume la cuptor, paste cu ton, tot felul de bruschete, sucuri de fructe şi legume etc. Îmi place să gătesc, dar când e linişte în bucătărie. În weekend e mai agitaţie, dar asta e...”, mai spune Anca Serea. Frigiderul sau, mai bine zis, cele două frigidere de acasă nu sunt niciodată goale. La orice oră din zi şi din noapte există ceva din care se poate încropi de mâncare. „Mai avem şi un congelator, nu rămânem niciodată descoperiţi”, mai spune Anca Serea.
Anca Serea e o norocoasă. A trecut prin 4 naşteri, dar nu ai zice, văzându-i silueta de adolescentă. Şi nici diete nu a ţinut la viaţa ei. Eu mănânc mai mult salate, fructe, un grătar, mai puţină carne şi nu mă ating de pâine şi dulciuri. Am acest regim alimentar de mai mulţi ani”, mărturiseşte vedeta.
Are în casă doar alimente sănătoase
Nu poate controla tot ce mănâncă cei mici la şcoală sau grădiniţă, însă acasă toată lumea are în farfurie măncare sănătoasă. Când nu cumperi mezeluri sau semipreparate, nu există tentaţia. „Le dau doar lactate de capră, unele chiar bio, carne de curcan şi peşte, multe sucuri de fructe şi legume proaspete, pâinea o facem în casă, avem două maşini... Zahăr nu le dau deloc, ci îndulcesc doar cu sirop de agave sau miere. Le fac tot felul de dulciuri uşoare şi simple - cornuţele, chec, clătite cu dulceaţă, îngheţată din fructe...”, explică vedeta.
Uite ce le găteşte copiilor
Somon cu legume la cuptor. O reţetă delicioasă, foarte uşor de preparat. Peştele se condimentează şi se dă pentru 15-20 de minute la cuptor. Într-o altă tavă se pun legumele: morcov, vânătă, dovlecel, un cartof tăiat feliuţe subţiri, ciuperci şi multe altele. Se condimentează şi ele cu usturoi, se adaugă puţin unt şi se pun la cuptor timp de o jumătate de oră. Se servesc împreună.
Paste cu ton. Sunt preferatele copiilor şi se fac extrem de rapid. Se pun la fiert paste integrale, apoi se trag la tigaie cu puţin unt, iar deasupra se toarnă o conservă de ton şi se presară parmezan.
Îngheţată din fructe. Când copiii au poftă de îngheţată, Anca dă nişte fructe prin blender (căpşune, cireşe, fructe de pădure...), amestecate cu iaurt gras, grecesc, apoi pune amestecul la congelator pentru o jumătate de oră.