Detalii despre copilul făcut de Valentina Pelinel cu Cristi Borcea

Ultima actualizare:
Închis în martie 2014, Cristi Borcea va fi eliberat abia în vara lui 2020, dacă va ispăși toată pedeapsa
Închis în martie 2014, Cristi Borcea va fi eliberat abia în vara lui 2020, dacă va ispăși toată pedeapsa

S-au lămurit lucrurile: Valentina Pelinel (35 de ani) a confirmat că este însărcinată cu Cristi Borcea (45 de ani). Dar, în loc să se liniștească, apele abia de acum încolo se agită cu adevărat. Noua întrebare care e pe buzele tuturor este alta acum: când a lăsat-o fostul acționar de la Dinamo gravidă pe sexoasa blondă?

Reporterii Click! au pus cap la cap 5 indicii care trădează momentul în care Cristi Borcea a lăsat-o însărcinată pe Valentina Pelinel. Se pare că asta s-a petrecut la jumătatea lunii octombrie, când fostul acționar de la Dinamo a avut o permisie de câteva zile pentru a-și putea creștina fetița, cel de-al doilea copil pe care îl are cu actuala soție, Alina Vidican.

Potrivit unor speculații, Valentina Pelinel și Cristi Borcea ar fi conceput copilul într-una dintre vizitele pe care blonda i le-a făcut la penitenciarul Poarta Albă, dar următoarele indicii arată altceva.

1. Vizita intimă e permisă doar Alinei, actuala soție a lui Borcea

Cristi Borcea se cunoștea cu Valentina Pelinel încă de pe vremea când aceasta era măritată cu Cristian Boureanu
Cristi Borcea se cunoștea cu Valentina Pelinel încă de pe vremea când aceasta era măritată cu Cristian Boureanu

Se speculează că Valentina Pelinel a rămas însărcinată în urma unei vizite pe care i-a făcut-o la penitenciar lui Cristi Borcea. Totuși, acest lucru poate fi ușor de contrazis. „Nu suntem noi în măsură să judecăm cine cu cine și ce face. Dar pentru mine e șocant și rușinos, la modul sincer, foarte rușinos ca o femeie că Valentina Pelinel face sex în pușcărie cu bărbatul alteia, rămâne însărcinată și nici măcar nu se jenează de ridicolul situației. Ba chiar încearcă să îi dea o tentă de normalitate în intervențiile ei tv, în loc să meargă pe burtă și să bage capul ca struțul în nisip. Dacă această poveste se năștea în grădina unei fete stridente, ar fi fost linșată mediatic. Nu e onorantă atitudinea asta pentru o femeie educată ca ea. Nu e nimic normal în povestea asta. Ba, din contră. Însă întrebarea mea e alta și poate îmi răspunde cineva care are cunoștințe de specialitate, la pușcărie poți să faci sex așa, cu cine vrei, când vrei? Înțeleg că există vizită conjugală, dar mă gândesc că se referă la soție nu?”, a scris, pe facebook, Monica Vlad, un fost jurnalist care se ocupă de imaginea mai multor vedete din România, printre care și Cătălin Botezatu.

De asemenea, regulamentul publicat pe site-ul Administrației Naționale a Penitenciarelor prevede foarte clar că „persoanele private de libertate beneficiază, la cerere, de vizită intimă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate; b) nu sunt cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale; c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi” etc. Astfel, cea în măsură să-i facă o vizită intimă lui Cristi Borcea este actuala soție a fostului acționar de la Dinamo, Alina.

2. Borcea s-a împărțit în permisie între soție și amantă

La sfârșitul lunii octombrie, Cristi Borcea a avut o permisie în care s-a împărțit, conform zvonurilor, dar și a unor dovezi clare, între soția Alina și amanta Valentina. Astfel, la 18 octombrie, Cristi Borcea a fost alături de nevastă, la botezul celui de-al doilea copil al lor, Gloria Elena. Apoi, fostul acționar de la Dinamo se pare că a păcălit-o pe Alina că se întoarce în arest, pentru a putea petrece nestingherit două zile romantice în brațele iubitei secrete. Potrivit unor surse, Borcea s-ar fi lăudat în acest sens unor prieteni.

3. Valentina și Cristi au stabilit strategia mediatică înainte de Revelion

Primul zvon referitor la faptul că Valentina Pelinel ar fi însărcinată cu Cristi Borcea a apărut la 30 decembrie, a doua zi după vizita pe care blonda i-a făcut-o – la 29 decembrie – la penitenciar fostului acționar de la Dinamo. Inițial, Valentina a negat, pentru că, probabil, nu avea permisiunea iubitului ei de a face anunțul înainte de Revelion. Drept dovadă, în scurt timp a venit confirmarea. „Sunt foarte fericită să pot împărtăși cu voi cea mai frumoasă veste: voi deveni mamă și în acest moment pot confirma această știre. Chiar azi am fost la medic și totul merge perfect, așa că mi-am dorit să fiți primii care se bucură împreună cu mine. Știu că acum se fabrică multe ipoteze și scenarii, de aceea am așteptat să confirm o veste așa de importantă doar în momentul în care am fost sigură de ea. Vă mulțumesc pentru urări și gândurile bune... La întoarcerea mea în țară o să povestesc mai multe despre acest eveniment minunat din viața mea”, a scris Valentina Pelinel pe pagina sa de facebook, luni (4 ianuarie). Ea s-a grăbit să facă acest anunț mai repede decât era programat, pentru că nu a mai putut suporta atacul soției lui Borcea, care a făcut-o „stearpă”.

4. Perioada sarcinei se calculează de la ultima menstruație


    În luna a patra de sarcină, Valentina Pelinel are deja o burtică rotunjoară și sânii mărițicaptură: Antena Stars
În luna a patra de sarcină, Valentina Pelinel are deja o burtică rotunjoară și sânii mărițicaptură: Antena Stars

Pentru că Valentina Pelinel a declarat pentru Cristian Brancu, la Antena Stars, că ar putea naște în luna iunie, prezentatorul de la „Agentul VIP” a concluzionat că vedeta ar fi însărcinată în patru luni. Totuși, de la momentul permisiei pe care a avut-o Borcea în octombrie și până când Pelinel a anunțat public că este însărcinată au trecut doar 11 săptămâni. Medicul ginecolog Radu Vlădăreanu a explicat pentru Click! de ce se poate, totuși, ca blonda să fie însărcinată în patru luni. „Perioada sarcinii se calculează de la ultima menstruație, nu din ziua în care a fost conceput copilul. Așadar, deși au trecut doar 11 săptămâni de atunci este posibil ca ea să fie însărcinată în patru luni, dacă atât a trecut de la ultima menstruație”, a spus Vlădăreanu, pentru Click! Tot specialistul a explicat și dacă este posibil ca acum să se cunoască deja sexul copilului, căci Valentina a spus că va avea un băiețel: „Da, și la 11 săptămâni se poate ști cu mare probabilitate sexul copilului, dar ea are mai mult, pentru că să nu uităm, calculul se face în funcție de ultima menstruație”.

5. „E un moment dorit și asumat”

Valentina Pelinel a explicat la Antena Stars de ce a ținut atât de mult timp ascuns faptul că este însărcinată cu Cristi Borcea. „Mi-am dorit întâi să fiu sigură”. Întrebată de Cristian Brancu în câte săptămâni este însărcinată, ea a răspuns: „Suntem la început, dar am trecut de perioada critică. Tocami de aia nici n-am anunțat până acum. Nu că era ceva greșit... E atât de frumos. E o sarcină foarte ușoară. Nu am simțit aproape nimic, nici grețuri. Poate am simțit nevoia să mănânc mai mult, dar am dat vina pe Sărbători. Dar, în rest, slavă Domnului, mă simt perfect, chiar fac sport”.

Potrivit declarațiilor făcute de ea pentru emisiunea „Agentul VIP”, sarcina aceasta nu este accidentală, așa cum s-ar fi putut întâmpla în urma unei vizite pe fugă la penitenciar, ci este bine gândită de ambii parteneri. „E un moment dorit și asumat, evident, nu te joci cu așa ceva. De câte ori am fost întrebată de-a lungul anilor când voi avea un copil, eu am fost cinstită. Am zis că am fost o fire mai copilăroasă, m-am maturizat mai greu, cu toate că am trecut prin multe și nu m-am simțit pregătită să am un copil. Însă, în timp, lucrurile se schimbă. Sună cesulețul. Și, da, acum chiar mi l-am dorit și s-a întâmplat repede și mulțumesc lui Dumnezeu. Nu a fost o chestie asumată doar din partea mea, ci și din partea tatălui. Nu sunt nici genul de femeie care să facă surprize de genul acesta, n-o să se trezească nici un bărbat pe lumea asta la ușă cu mine să-i zic că avem un copil împreună. E o chestie asumată de ambele părți și ambele părți sunt fericite”, a mai spus ea, la Antena Stars.

Condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare

Cristi Borcea are în prezent șase copiii. În octombrie 2014, fostul acționar dinamovist a recunoscut-o și pe Carolyn (9 ani), fetița pe care o are cu avocata Simona Dana Voiculescu
Cristi Borcea are în prezent șase copiii. În octombrie 2014, fostul acționar dinamovist a recunoscut-o și pe Carolyn (9 ani), fetița pe care o are cu avocata Simona Dana Voiculescu

La 4 martie 2014, fostul conducător al lui Dinamo a primit o pedeapsă, cu executare, de şase ani şi patru luni în „Dosarul Transferurilor”. Cristi Borcea și alţi şapte oameni din lumea fotbalului au fost găsiţi vinovaţi pentru un prejudiciu de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal. Borcea e închis la Penitenciarul Poarta Albă şi până acum a depus mai multe cereri de eliberare condiţionată, adresându-se inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar acţiunile sale au rămas fără un rezultat favorabil. Astfel, dacă va ispăși toată pedeapsa, ar trebui să fie eliberat în vara lui 2020.

Borcea mai are șase copii, cu alte trei femei

În luna a patra de sarcină, Valentina Pelinel are deja o burtică rotunjoară și sânii măriți
În luna a patra de sarcină, Valentina Pelinel are deja o burtică rotunjoară și sânii măriți

Cu toate femeile pe care le iubește, Cristi Borcea face copii. Fostul acționar de la Dinamo mai are șase urmași: trei sunt cu fosta lui soție, Mihaela (46 de ani) - Patrick (16 ani) și gemenii Mihai Angelo şi Antonia Melissa (11 ani), doi sunt cu actuala nevastă, Alina (31 de ani) - George Alexandru (3 ani) și Gloria Elena (6 luni) și cel de-al șaselea sunt cu o altă amantă. Borcea a cunoscut-o în 2002 pe Simona Dana Voiculescu, care i-a fost şi partener de afaceri. Cei doi au început o relaţie, în ciuda faptului că omul de afaceri era căsătorit cu Mihaela şi avea un copil, pe Patrick. Un an mai târziu, însă, în viaţa lui Cristi a apărut Alina Vidican, şi tot în 2003 Mihaela i-a dăruit gemenii. Simona nu s-a lăsat nici ea mai prejos şi i-ar fi dăruit o fetiţă, pe Carolyn, în 2006. Un an mai târziu, avocata l-a dat pentru prima oară în judecată pe boss-ul dinamovist, cerându-i să recunoască copilul. Dar abia în octombrie 2014 fostul acționar de la Dinamo a admis public acest copil din flori care acum are 9 ani.

Pelinel a divorțat de Boureanu în vara lui 2014

Cristi Borcea a luat-o de nevastă pe Alina Vidican în august 2011, după ce mulți ani cei doi au fost amanți
Cristi Borcea a luat-o de nevastă pe Alina Vidican în august 2011, după ce mulți ani cei doi au fost amanți

Valentina Pelinel şi Cristian Boureanu (43 de ani) şi-au spus „adio” după nouă ani de relaţie. Cei doi au divorţat oficial în vara lui 2014, dar anunţul separării a fost făcut cu mult timp înainte. Fostul soţ al blondinei s-a grăbit să facă publică despărţirea. El şi-a făcut special cont pe reţeaua de socializare Facebook pentru ca toată lumea să afle ce decizie a luat. Fostul fotomodel şi politicianul au dat cu piciorul unui mariaj de şapte ani, început în 2007. „Cu Valentina am fost bărbatul unei singure femei. Noi ne-am despărțit în momentul în care Valentina și-a rupt piciorul la schi. Nu cred în povestea asta cu ea și Cristi Borcea. În orice cuplu există greșeli și certuri și asta se întâmpla şi la noi. Ce a fost între ea și Borcea numai ea poate să spună, dar eu nu cred în această poveste. Dacă aș afla că e adevărat, nu cred că mi-ar pica bine”, a declarat Cristian Boureanu, la Kanal D la scurt timp după divorț. În perioada divorțului dintre Pelinel și Boureanu au apărut și primele zvonuri referitoare la relația dintre blondă și fostul acționar de la Dinamo. Prima vizită pe care Pelinel i-a făcut-o lui Borcea la penitenciar, în aprilie 2014, la scurt timp după ce acesat fusese închis, a dat de gol relația lor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net