Diana Bișinicu, între rolul de mamă și cel de artistă. Ce a învățat despre fericire? „Mi-am luat o pauză”

Diana Bișinicu, una dintre cele mai cunoscute figuri feminine din showbiz-ul românesc, îndrăgită pentru talentul său muzical, a împărtășit recent un mesaj profund și emoționant despre ce înseamnă cu adevărat fericirea în viața ei.

Diana Bișinicu și fiica ei - Foto: Arhiva Click!
Diana Bișinicu și fiica ei - Foto: Arhiva Click!

Cu toate că este o artistă care își împarte timpul pe scenă și în viața de mamă, a făcut o introspecție sinceră în care a vorbit despre echilibrul dintre responsabilitățile zilnice și momentele de împlinire personală.

Diana Bișinicu: „Fericirea este o stare interioară”

Într-un text postat pe rețelele de socializare, Diana a vorbit despre activitățile sale zilnice, cum reușește să își gestioneze timpul atunci când se focusează pe creșterea fiicei sale și pe muncă, și ce reprezintă pentru ea fericirea. 

„Nu demult, cineva m-a întrebat dacă sunt fericită. În ultimii ani, m-am concentrat pe muncă și pe a fi o mamă prezentă, implicată și atentă la tot ce contează cu adevărat. În tot acest timp, am fost focusată doar pe munca mea și pe copilul meu, trăind la foc continuu, mereu activă, cu gândul la tot ce am de făcut. Poate tocmai de aceea nici nu am avut timp să mă opresc și să simt câtă fericire există deja în viața mea.

A doua zi, mi-am luat o pauză. Am privit în jurul meu, am analizat lucrurile pe care le fac și am constatat că toate acestea îmi oferă, de fapt, o fericire reală. Fericirea este o stare interioară, care nu depinde de lucruri materiale, de călătorii, de experiențe sau de oamenii de lângă tine. Fericirea este pacea și bucuria care te însoțesc în tot ceea ce faci. Este acel sentiment profund care te poartă prin viață atunci când trăiești în acord cu tine însăți”, începe mesajul postat de vedetă în mediul online. 

Muzica, un refugiu pentru Diana Bișinicu

De asemenea, vedeta a postat și un clip video muzical în care se afla la repetiții, și cu toate că starea sa fizică nu era foarte bună, avea sentimentelul de fericire și liniște interioară. 

În videoclipul de mai sus, cântam la repetiție alături de trupa mea. Cu o noapte în urmă, dormisem doar două ore. Eram epuizată, mă durea capul, urechea și tot corpul, ca după o bătălie pe câmpul de luptă. Și totuși, în momentul în care am început să cânt, bucuria îmi umplea sufletul. În ciuda stării mele, simțeam o fericire profundă, venită din interior. Aș mai fi putut cânta încă patru-cinci ore din momentul acela. Muzica are pentru mine acest miracol. Oricât de obosită, supărată sau îndurerată aș fi, ea mă face să renasc. Este una dintre fericirile mele pure”, mai transmite vedeta. 

Pune suflet în crearea bijuteriilor 

Diana Bișinicu a vorbit și despre pasiunea sa pentru bijuterii, și ce sentimente o încearcă atunci când creează modele noi. 

O altă parte din fericirea mea vine din pasiunea pentru bijuterii: din felul în care concep modelele, aleg pietrele și privesc cum prinde viață o poveste. Pentru mine, fiecare bijuterie este o emoție transpusă în formă, o bucată din sufletul meu oferită mai departe. Mă face fericită să știu că bijuteriile mele și piesele unicat pe care le creez vor fi purtate, iubite și, poate, lăsate moștenire mai departe, din generație în generație. De aceea, sunt atentă la fiecare detaliu și la fiecare client care alege o bijuterie creată de mine, pentru că îmi doresc ca ele să ajungă la oamenii care simt vibrația sufletească și povestea din spatele fiecărei creații.

Aceasta este, pentru mine, fericirea: să creez, să cânt, să dăruiesc”, a conchis Diana Bișinicu. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
Giulia Anghelescu, foto Instagram jpg
banner vot bun jpg
dan draghici facebook jpg
gabriela cristea instagram jpg
Elena Basescu, foto Facebook jpg
amalia nastase si fiica ei emma la vorbeste lumea jpg
Saveta Bogdan, Gheorghe Turda, foto arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net