Diana Munteanu Niculescu „dansează printre vise”

Ultima actualizare:
Diana Munteanu Niculescu „Dansează printre vise”
Diana Munteanu Niculescu „Dansează printre vise”

Diana Munteanu Niculescu, senior reporterul de la Observator, participă în această toamnă la „Dansează printre vise”, show-ul Antenei 1, realizat după cel mai longeviv format de dans din lume.

Pentru Diana, experienţa va fi una total necunoscută, cu atât mai mult cu cât nu a participat niciodată în niciun concurs.

„Mă bucur nespus că am revenit alături de oamenii pe care îi cunosc, pe care îi apreciez şi care mi-au fost ca o familie timp de 7 ani. Am urmărit edițiile din străinătate ale show-ului, abia aștept să începem repetiţiile”, a mărturisit încântată Diana.

Diana Munteanu Niculescu „Dansează printre vise”
Diana Munteanu Niculescu „Dansează printre vise”

Diana e obişnuită cu antrenamentele fizice obositoare şi cu ritmul alert pe care le presupun competiţiile de nivel înalt, aşa cum va fi şi „Dansează printre vise”.

„Am terminat Liceul Sportiv, am practicat 8 ani atletism şi m-a ajutat enorm în viaţă. M-a învăţat să fiu un om ordonat, echilibrat şi ambiţios. De-a lungul timpului am simţit că tot ce am acumulat atunci mi-a folosit ulterior. Sunt sigură că şi acum va fi la fel”, declară încrezătoare frumoasa vedetă.


    Diana Munteanu Niculescu „Dansează printre vise”
Diana Munteanu Niculescu „Dansează printre vise”


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner maina almasan jpg
Banner Irinel Columbeanu
Radu Vâlcan e fericit alături de Adela Popescu și copiii lor, în vacanța de la Șușani
banner turda saveta jpg
Cosmin Stan, foto Instagram  jpg
Doina Teodoru, foto Instagram jpg
banner Laurențiu cazan
Cristina Spătar începe anul 2026 în forță
image
actualitate.net
image
actualitate.net