Din ce face bani Luminiţa Anghel, când nu e pe scenă. E foarte încântată de noul job

Din ce face bani Luminiţa Anghel, când nu e pe scenă. E foarte încântată de noul job

Ultima actualizare:

    Artista face naveta București-Brașov de câteva ori pe săptămână
Artista face naveta București-Brașov de câteva ori pe săptămână

De pe scenă, direct la catedră! Da, Luminița Anghel (50 de ani) e profesoară de muzică în Brașov, iar acest lucru s-a întâmplat datorită unui program de pregătire muzicală care se desfășoară la Cercul Militar din Brașov. Proiectul „Muzica - Vibrație Universală” are ca obiectiv pregătirea copiilor talentați din oraș.

„Muzica e proiectul la care m-am alăturat cu toată dragostea și deschiderea pentru că și eu la rândul meu, la vârsta lor, am avut nevoie de exemple, de mentori, de oameni care să-mi arate cum să progresez”, a spus Luminița Anghel pentru o televiziune din Brașov. Artista e foarte încântată de noul job, așa că de câteva ori pe săptămână dă o fugă până la munte pentru a le împărtăși din experiența ei muzicală.

Învățăceii au făcut deja primele ore cu „profa” Luminița și s-au declarat extrem de încântați. „E foarte interesant să lucrezi cu doamna Luminița, îți dă un «vibe» (vibrație – n.r.)”, a spus un elev al celebrei artiste.

În anul 2001, Luminița Anghel a câștigat locul întâi la Festivalul Internațional «Cerbul de Aur», secțiunea Pop, dar și Premiul de Popularitate. Pe 21 mai 2005, solista şi trupa Sistem obţineau locul al treilea la concursul Eurovision, găzduit atunci de Ucraina. A fost una dintre cele mai bune clasări ale României în istoria participărilor la Eurovision. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Tatiana Stepa
Elena Gheorghe, foto Instagram jpg
Oana Lis este optimistă! Viorel Lis este acasă și îl îngrijește cum știe mai bine
Banner smiley Gina pistol
banner maria dragomiroiu png
banner florin ristei png
dan negru facebook jpg
charlize theron fusta plastic profimedia jpg
image
image