Divorț Denisa Tănase, Detalii neștiute

Ultima actualizare:

    Denisa Tănase (27 de ani) și Cornel Brotac (35 de ani) au format un cuplu timp de 5 anifoto: arhiva personală
Denisa Tănase (27 de ani) și Cornel Brotac (35 de ani) au format un cuplu timp de 5 anifoto: arhiva personală

Click continuă dezvăluirile în cazul „divorț Denisa Tănase”. Cinci ani de relație și patru de mariaj s-au încheiat. Denisa Tănase (27 de ani), solista trupei Bambi, vorbește deschis despre divorțul de medicul Cornel Brotac (35 de ani) la al cărui nume a renunțat. Nu neagă că acesta ar fi fost infidel, dar spune că a trecut peste toate. Pentru asta, însă, timp de un an s-a luptat să-și salveze familia și a plâns foarte mult.

Denisa Tănase, amintiri de la nuntă

  • Denisa, te-ai măritat la doar 23 de ani. Nu te-ai grăbit?

A fost surprinzător pentru familia mea faptul că am decis după doar șapte luni de relație să fac acest pas, dar nu regret, pentru că a fost un moment foarte intens. Eu m-am măritat de tânără și tot de tânără am și divorțat.

  • O fi contat că n-ați făcut nunta în biserică?

Da, eu sunt o persoană foarte credincioasă. Cred foarte mult în faptul că atunci când Dumnezeu binecuvântează o relație lucrurile merg mai bine. Dacă mă întrebi astăzi, totuși mă bucur că nu am făcut pasul de a mă căsători în biserică, pentru că eu cred că în biserică mergem o singură dată și sper să se întâmple asta cu persoana alături de care voi rămâne până la adânci bătrâneți.

  • Cine pe cine a dus de mână la divorț?

Din punctul ăsta de vedere eu am avut tendința de a renunța mai repede decât el. El a luptat mai mult din punctul ăsta de vedere, pentru căsnicia noastră și atunci (acum un an când au mai avut probleme, n.r.), și acum. Eu am decis să-mi strâng bagajele și să plec.

  • Ce ai făcut până să ajungi la divorț?

Ca orice femeie, am încercat să-mi salvez familia. Dar la un moment dat am realizat că sunt tânără. Nu mai puteam continua să mă mint că sunt un om fericit. Am plâns foarte mult timp de un an, dar după ce am luat decizia finală m-am simțit eliberată.

Divorț Denisei Tănase: imagini din arhiva personală

  • Cum v-ați cunoscut?

Eu aveam 19 ani. Ne-am cunoscut cu câțiva ani înainte să avem o relație, printr-o colegă de-a mea de liceu. Am ieșit în acest grup comun o perioadă, după care n-am mai păstrat legătura. El s-a căsătorit, a făcut un copil, eu am avut o relație de patru ani. El a divorțat apoi, dar nu e adevărat că eu aș fi fost motivul. Am reluat legătura la jumătate de an de la divorțul lui. Eu nici nu o cunoșteam pe prima lui soție până atunci. Apoi am avut relații normale cu ea. Și ea știe foarte bine că nu am avut nici o legătură. Ei își știu foarte bine problemele, știu de ce au divorțat.

  • Dar cu băiatul lui cum te înțelegi?

Am avut o relație foarte bună și avem în continuare. Stătea la noi, mergeam în vacanțe, petreceam foarte mult timp împreună. De câte ori discutam cu el îi spuneam că mama lui este cea mai importantă, pe ea trebuie s-o iubească cel mai mult, apoi pe tati și pe celelalte persoane. Îmi spune „iubita mea”, „prințesa mea”. Este un copil care are nevoie de foarte multă afecțiune și, în același timp, oferă foarte multă afecțiune, iar pe mine m-a copleșit cu iubirea lui.

Divorț Denisei Tănase: Solista are 3 sfaturi pentru femeile care au probleme în căsnicie

  • Așadar nu e greu să iubești un bărbat care are un copil dintr-o altă relație...

În primă fază, mi-a fost foarte greu să accept această relație cu un bprbat care a fost însurat, a divorțat ți are un copil. Băiatul avea doi ani când am început să ies cu soțul meu. Mi se părea o situație complicată, pe care nu am vrut să mi-o asum în primă fază. Asta și pentru că, noi ca familie, suntem de modă veche. Dar cel mic a știut ce să facă și m-a cucerit iremediabil. Sigur vom păstra legătura. Ne iubim foarte mult și îmi dă mesaje.

  • Băiatul lui te-a cucerit... dar Cornel?

A știut și el să mă cucerească, dar i-au trebuit luni bune pentru a mă convinge. Îmi făcea foarte multe surprize, mă trezeam în fiecare zi acasă cu coșuri imense cu flori, plecam în weekend-uri romantice...

  • Crezi că un copil v-ar fi unit mai mult?

M-am gândit și eu de multe ori la asta. Asta m-ar fi ținut mai mult acasă, lucru pe care el și-l dorea.

  • Dar în patru ani de căsnicie n-a apărut un copil pentru că vă protejați...

Da, a fost o perioadă în care, din cauza faptului că lucrurile nu erau ok între noi, mie mi-a fost teamă să mă arunc cu capul înainte, pentru că-mi era teamă să nu repetăm cumva povestea și să ajungem să ne despărțim și copilul să fie între... Dar a existat o perioadă în care se putea întâmpla și nu s-a întâmplat, deci cred că și destinul și-a jucat cartea, până al urmă.

Divorț Denisa Tănase: Solista nu neagă că soțul ei ar fi fost infidel

  • S-a vorbit și despre infidelitate. Cum stau lucrurile până la urmă?

În ceea ce mă privește, nu am fost. În ceea ce-l privește, nu l-am prins, nu știu. El știe mult mai bine. Eu sunt o persoană destul de diplomată. Aleg să vorbesc despre anumite lucruri, despre altele mai puțin sau deloc, pentru că este evident faptul că, dacă am ajuns astăzi să divorțăm, s-au întâmplat la noi în familie niște lucruri peste care unul sau celălalt nu a putut trece.

  • Dacă ar fi fost infidelitatea lui la mijloc ai fi putut trece peste acest moment?

Nu știu... Eu sunt o persoană care iartă ușor. Dar una e să ierți și alta e să continui. O prietenă foarte bună m-a învățat că, dacă cineva îți face ceva rău, tu să nu-i răspunzi cu rău, îi răspunzi cu bine, dar pleci din calea lui. Și atunci de iertat cu siguranță aș ierta orice, dar una e să ierți și alta e să continui sau să dai foarte multe șanse, pentru că nu cred că oamenii se schimbă. Mă uit în jur și am văzut cupluri în care ei înșeală sau ei sunt violenți și ele tot așteaptă schimbări care nu apar.

Denisa Tănase a povestit cum a fost cucerită de Cornel Brotac

  • Dar el era gelos?

Cred că da, dar pe părinții mei, pe sora mea, pe relația pe care o am eu cu ei. Pe alți bărbați nu, pentru că nu a fost cazul niciodată.

  • Ați făcut un partaj?

Nu, pentru că nu avem absolut nimic de împărțit. Am avut doar o fundație împreună, „Credință și Dragoste”, al cărei nume e inspirat din inițialele noastre. Fundația a rămas, dacă va fi nevoie de ajutorul meu nu voi ezita să mă implic.

  • Acum te consideri pregătită să începi o nouă relație?

Da, chiar dacă se poate să fiu vulnerabilă.

Denisa Tănase: „Părinții nu au fost încântați când eu am decis să mă căsătoresc”

  • Au încercat ai tăi să te convingă să nu divorțezi?

Nu... Nu au încercat, pentru că ei știu că eu sunt un copil încăpățânat. Ei nu au fost foarte încântați în momentul în care eu am decis să mă căsătoresc. Au considerat că este devreme și că este o decizie luată prematur. Nu erau pregătiți pentru asta, eu fiind copilul mai mic se așteptau ca Raluca să fie cea care face primul pas. Ei nu știu foarte multe lucruri din tot ceea ce a însemnat căsnicia și familia mea, pentru că am dorit întotdeauna să-i protejez. Sunt niște părinți care se consumă foarte mult. Întotdeauna am pozat într-o fericită în fața lor. Inclusiv în momentul în care am decis să plec acum câteva luni, am ajuns la ei doar cu un bagaj și le-am spus că stau o perioadă, pentru că soțul meu este plecat udneva. Nu le-am spus din prima că am luat decizia asta. I-am anunțat treptat, ca lucrurile să se așeze. M-am ferit să le dau șocuri și am încercat să-i protejez.

  • Acum te concentrezi pe profesie, ca să uiți?

Da, pentru că mi-era dor să fac asta, în ultimii ani am făcut-o cu jumătăți de măsură. Acum pot onora toate invitațiile pe care le primesc atât în proiecte, cât și la concerte. Mi-era dor să stau până dimineața la studio, fără să stau cu ochii pe ceas și fără să mă simt presată și fără să știu că trebuie să ajung acasă, pentru că nu se cade ca o femeie măritată să ajungă la o anumită oră care e, poate, nepotrivită. Mi-era dor să fac treaba asta descătușată. Cred că se va resimți pofta asta a mea de a lucra în munca noastră, drept dovadă și proiectul nostru de la Antena 1 («Te cunosc de undeva!», n.r.).

  • Putem spune că te-a ajutat divorțul în carieră?

Normal că atunci când te implici mai mult într-o anumită direcție lucrurile se leagă și ai mai multe rezultate, decât atunci când barezi anumite invitații sau anumite oportunități care-ți apar. Atunci când vorbim despre carieră, contează foarte mult cât facem noi, lucrurile nu vin și ți se oferă pe tavă sau mai sunt câteva trenuri care vin în gara ta, dar dacă tu nu te urci în ele, atunci ele degeaba vin. Conteză foarte mult cât te implici tu și cât muncești tu și atunci evident că apar și rezultatele.

Denisa Tănase: „În casă făceam de toate. Găteam aproape zilnic”

  • Cornel nu a încercat să te sune, să te aducă înapoi?

Sunt niște ani de relație. Noi am avut o poveste foarte frumoasă, ne-am iubit foarte mult reciproc. Nu știu dacă el până la mine a mai iubit pe cineva atât de mult, nici eu până la l nu am trăit. Dar cu siguranță amândoi ne vom obișnui cu lucrurile așa cum sunt. Știm și avem pacea interioară a faptului că am făcut tot ceea ce se putea face și că nu ami avea sens să tragem de lucruri și de căsnicia asta și cred că suntem resemnați amândoi.

  • Dar ce făceai ca femeie măritată?

De toate. Îmi place foarte mult să gătesc, găteam aproape zilnic. Este o pasiune, un lucru pe care-l făceam cu plăcere. De cele mai multe ori eu eram cu toate pregătite când venea el. Îmi plăcea să-i fac surprize, să-i pregătesc tot felul de mâncăruri. Inclusiv când mergeam la cumpărături, mă uitam tot timpul și puneam în coș cam ce avea el nevoie sau ce ar vrea el să mănânce. Așa am fost noi crescuți, să ne gândim la celălalt înainte de a ne gândi la noi. Sunt o femeie normală, chiar dacă sunt artistă, asta nu înseamnă că noi nu călcăm, nu spălăm, nu facem curat în casă. Am avut, într-adevăr, ajutor o lungă perioadă, dar au fost șase luni când doamna care lucra la noi în casă renunțase și au fost șase luni în care doar eu m-am ocupat de casă și vorbim de o casă destul de mare. Ajungeam seara de la școală, de la cursuri acasă și mă prindea 01.00 noaptea cu aspiratorul, cu mopul în mână. Călcam, le făceam pe toate... N-o spun ca pe o virtute. Mi se pare ceva normal ca femeie să ai grijă de casa ta, de soțul tău.

Denisa Tănase s-a angajat la Antena 1

Scandalul „Denisa Bambi divorțează” a adus din nou în prim-plan numele formației care s-a lansat în anul 2000 cu melodia „Doi ochi căprui”. Acum, surorile Bambi, Denisa și Raluca (30 de ani), concurează în emisiunea-fenoment de la Antena 1, „Te cunosc de undeva”. Următoarea ediție va fi dufizată la 21 februarie și le pune pe cele două „în pielea” celor de la Alb Negru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net