Doinița Oancea și Samuel Le Torriellec, printre ultimii concurenți de la "Fort Boyard"

Ultima actualizare:

    Fortul se află în strâmtoarea Pertuis d'Antioche din Franţafoto: arhiva personala
Fortul se află în strâmtoarea Pertuis d'Antioche din Franţafoto: arhiva personala

Misteriosul Fort Boyard își deschide porțile aventurii pentru o nouă echipă de vedete, care va lupta pentru a ajunge la mult râvnita cameră a comorilor. Doinița Oancea, Simona Pope, Bogdan Vlădău, Samuel Le Torriellec și Cristi Mitrea vor merge umăr la umăr și vor face față celor mai inedite provocări.

Fort Boyard este unicul format de televiziune, care reușeste să strângă vedete din diferite domenii de activitate. Cele cinci noi nume nou apărute pe listă formează o echipă cu ingrediente amestecate, dar pregătită pentru a trece cu bine peste aventurile surprinzătoare. 

"Când mi s-a propus să particip la această emisiune, primul impuls a fost să refuz. Uneori nu mă simt aptă să accept și să răspund afirmativ provocărilor. Am cerut câteva zile în care să mă gândesc și mai apoi am zis că nu pot să ratez această ocazie. Este o ocazie minunată pentru a-mi dovedi, că fricile pe care le am sunt doar la nivel psihologic și că în momentul în care le înving devin mai puternică și nu pot decât să mă bucur pentru asta!”, a spus Doinița Oancea.


    Cele două doamne și cei trei domni tatuați alcătuiesc una dintre echipele
Cele două doamne și cei trei domni tatuați alcătuiesc una dintre echipele

Dacă actrița cunoscută din telenovele a avut temerile ei, mai curajoasă a fost Simona Pope, jurata de la "Bake off" România.  

"Momentul în care am fost contactată pentru a participa la acest show a fost unul dintre cele mai emoționante din viața mea. Poate pare caraghios, însă a fost ca un vis devenit realitate. Am acceptat fără să stau pe gânduri, fără să consult agenda sau familia, fără să mă gândesc la ce probe m-ar putea aștepta. Mi-am imaginat cât de fericită ar fi fost Simona de acum 15-20 de ani dacă atunci când se uita la show, ar fi aflat că va avea șansa să fie printre concurenți!”, a declarat jurata.

Bogdan Vlădău a intrat în acest show pentru că a fost fan de mic al emisiunii, chef Samuel Le Torriellec este pasionat de sporturile extreme, iar luptătorul Cristian Mitrea și-a dorit cu tot sufletul să trăaiscă emoțiile show-ului pe care le-a simțit în copilărie.  

 Fort Boyard este emisiunea care pune vedetele în situații limită și le testează nivelul de anduranță. Show-uș va fi difuzat din această toamnă la Pro TV sub atenta supraveghere a lui  Paul Ipate și Octavian Strunilă, prezentatorii provocărilor extreme.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net