Dorel din „Las Fierbinţi" şi-a schimbat numele real
Şi-a câştigat celebritatea cu rolul din „Las Fierbinţi” şi de curând a participat la „Vocea României”, unde a intrat în echipa Loredanei. Însă actorul Mihai Rait are un secret pe care puţini îl ştiu, iar Click! l-a aflat.
Încă din 2008, tânărul Mihai, născut în oraşul Hârşova în 1980 (35 de ani n.r.), s-a făcut remarcat cu rolul poliţistului Mişu din serialul „Vine poliţia” de la Pro TV. Timp de un sezon a avut parte de acţiune, explozii şi multă adrenalină într-un proiect în care i-a avut colegi pe o parte dintre cei cu care joacă acum în „Las Fierbinţi”, adică pe Mihai Bobonete sau Costi Diţă. Pe vremea aceea se recomanda Mihai Dragomir, însă după o perioadă a trebuit să îşi schimbe numele pentru a nu se confunda cu un antrenor de fitness care folosea deja acest nume. „Nu a vrut să fie confundat cu acel antrenor şi de aceea şi-a luat numele de Rait. A mai folosit numele de Dragomir şi în 2011 când a jucat în „Naşa” şi apoi l-a schimbat pentru spectacolele de Stand Up Comedy”, ne-au povestit surse din anturajul actorului.
Din 2012, de când joacă rolul autistului Dorel din „Las Fierbinţi”, Mihai foloseşte numele Rait. Actorul a participat sezonul acesta la Vocea României şi a intrat în echipa Loredanei. Momentan Mihai joacă în spectacole de umor interactive de improvizaţie. Face parte din trupa “ImproVizaţi”, iar în show-urile pe care le prezintă alături de colegii lui, nu există scenariu sau personaje stabilite dinainte. „Totul se întâmplă pe loc, în funcţie de imaginaţia şi de inspiraţia fiecărui actor”, povesteşte el. Mihai e licenţiat al Facultăţii de Actorie şi anul acesta, alături de colegii lui din Las Fierbinţi, Mihai Bobonete, Adrian Văncică şi Costi Diţă va putea fi văzut pe 17 şi 18 decembrie în spectacolul “Stand Up Comedy, la vremuri noi, glume noi”, de la Sala Palatului.