Dorian Popa, la un pas de accident grav

Ultima actualizare:

    Dorian Popa face parte din juriul emisiunii Next Star foto: arhiva personală
Dorian Popa face parte din juriul emisiunii Next Star foto: arhiva personală

Noul jurat de la "Next Star" era să ajungă la spital după o demonstraţie periculoasă. Dorian Popa era să cadă în cap în încercarea de la dovedi tuturor că se pricepe la toate. Socoteala de acasă, nu s-a potrivit însă cu cea din târg, iar atristul era să o păţească rău sub privirile îngrozite ale spectatorilor. m

Demonstrații de talent susținute cu emoție și curaj joi (3 mkartei), de la ora 20.30, într-o nouă ediție a show-ului “Next Star”, prezentat de Dan Negru, la Antena 1. Una dintre cele îi aparține lui Alin, un puști nevăzător care practică escalada. Performanța sa de a se cățăra pe traseele destinate sportivilor profesioniști, ajutat doar de indicațiile antrenorului, îi va impresiona până la lacrimi pe Alina Eremia, Pepe, CRBL și Dorian Popa, cei patru jurați ai show-ului. Tot joi, vine la “Next Star” Denisa, o fetiță de opt ani și jumătate, care face un spectaculos număr de acrobație cu eșarfele. Numărul ei îl sperie pe Dorian Popa, însă nu atât de tare cât să-l facă să renunțe la ideea de a “încerca” eșarfele atârnate de tavan. Și, în timp ce le verifică, este la pas să cadă în cap, în mijlocul scenei, sub privirile îngrozite ale celor din jur. Din fericire, totul se permită cu bine pentru jurat. 

Dorian a vrut să încerce eşarfele, dar era să ajungă la spital
Dorian a vrut să încerce eşarfele, dar era să ajungă la spital

În aceeași ediție, vine şi Selini, o fetiță de zece ani, care cântă în limba greacă. Cum fetița nu vorbește decât în grecește, juraților li s-au cam împleticit limbile, încercând să găsească o cale de comunicare cu acest copil. O idee mai ușor pare să-i fi fost lui Pepe care, cu această ocazie, ţi-a testat cunoștințele de limba greacă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
photo    2024 09 20 Athenee Cafe OPENING   platon digital   +40743668831 138 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vedete romanesti colaj instagram jpg
Banner Marina Almășan
irina rimes concert sala palatului 2024 4369 1000x667 webp
banner Anamaria Prodan png
colaj antena 1 jpg
longoria1 jpg
WhatsApp Video 2024 09 23 at 14 24 00 mp4 thumbnail png
liviu varciu
image
actualitate.net
image
actualitate.net