Dragă Alexandra Stan,
Am citit cu interes știrile din articolul dedicat ție de colega mea, privind starea trupului și sufletului tău; despre echilibrul cvasi perfect dintre ele, de-a dreptul ca-n Grecia antică … Am citit, zic. Și, apoi, am privit cu un nesaț de lup famelic pozele tare sexy cu tine. Mă grăbesc a conchide: ce păcat că nu mai am 30 de ani, măcar. Dar, percepțiile mele acum au rafinament.
Judecățile mele au mai multă estetică decât erotism. Ele au sublimat din erotic, în estetic… nu de tot. Din hormonal în rațional. Deci, să ne-nțelegem, mă pot detașa, spre deosebire de alții, când te privesc așa. Descrierea făcută trupului tău de către o colegă de-a mea pare de-a dreptul …masculină. Ca una făcută de un admirator vorace. Dincolo de cântec, știi ce-mi place la tine, și e un lucru pe care nici nu-l bănuiam? Dezinvoltura. Miserupismul detașat de fițele obișnuite ale vedetelor ce se vor musai dive și nu sunt… Oricare și de oriunde ar fie ele.
Nu te ascunzi. Asta ești. “Iată fetelor, sânii, uite fundul, uite și colăceii, să nu mă credeți perfectă… Perfectă poate fi vocea mea, cu talentul deopotrivă…” Bravo! Fără fițe. Ai priceput sau așa ești dintotdeauna, că sinceritatea e o armă fabuloasă de a cuceri o bătălie. Cu publicul. Cu oamenii. Cu băieții și fetele care te iau de model. Care te admiră. Cu masculoizii, cu junii care te adoră și noaptea sub acoperirea faldurilor de mătase ale carceafurilor. Cu fetele încă fragede și umede ca zmeura după ploaie, care te fură la gestică și îmbrăcămite, la ticuri și la replici…
Bravo, Alexandra! Din victima unui barbar, ce erai ca imagine acum ceva timp, vânătă ca o mască de carnaval grotesc, acum ești o învingătoare. Nu că a vrut Click! să te aranjeze. Ci, uite-așa: Fără fițe, fără farduri, fără disimulări gazoase, fără ifose și damfuri… Reeepet: ești directă! Ce bou a fost animalul care te-a avut în mână! Ce naivă ai fost! Se credea stăpân de sclavi pe plantații? Acum, prin această ieșire deloc paparazzată, zău, ți se devoalează ce ai tu cel mai de preț. Nu trupul suav, nu sânii ca doi pui de cerb, nici rotunjimile dorsale sinusoidale, curbe mistice lunecoase și abrupte, nu! Sinceritatea! Ești o mașinărie de pleziruri - cântec, armonie, farmec - pentru loaziruri… Bucuri omul. Ești cvasi-perfectă. Zic “cvasi”, fiindcă doar Pronia e perfectă. Dar, tu ești! Exiști. Ești “a fi!”. A cânta. A încânta. A străluci.
Uite, vezi? Ăsta e cusurul tău! Ești prea concretă. Încearcă să rămâi așa. Ca și cum ai ține aerul în plămâni scufundată în apa mării. Când vei ieși de-acolo ca o crăiasă, fii tot aceeași, Alexandra. Tu!
