Dragă André Rieu,
Iubeşti România. Da, e o ţară minunată. Păcat că e locuită, spunea ironic un mare actor. Lăsând gluma de-o parte, merită iubită. Are un farmec şi o unicitate a ei. Plus o prospeţime, naivitate, candoare de început de istorie. Plus un folclor, plus un umor, plus o credinţă, plus o Catedrală uriaşă care vine...vine calcă proştii în picioare...
Plus nişte tradiţii şi o personalitate aparte. Mai toate astea, de-a lungul istoriei, au fost transformate în complexe de inferioritate. Glumind iar, susţin însă pentru vizitatorii îndrăgostiţi de ea să o trateze ca pe o amată. Căci - de aici încep nenorocirile – e periculos să-ţi fie nevastă... Atunci te chinuie rău, ea, Românica noastră.
Nu aş spune că declaraţia ta de dragoste şi gesturile de solidaritate cu necazurile Ţării nu m-au măgulit. Ba, m-a uimit faptul că, deşi umbli pe tot planiglobul, dintre atâtea ţări pitoreşti, exotice, proaspete, verzi, creative, ai ales România. Vorbind serios, fără glumă, să ştii că ai bun gust. Repet, Ţara e o minunăţie a lui Dumnezeu. Ţara...O vei mai descoperi. Căci tu te-ai îndrăgostit empiric, intuitiv. Deşi nu ai văzut mare lucru. Să vezi şi restul. Interiorul. Sufletul dumnezeiesc al Ei. Tu ştii doar splendoarea unui Ghe. Zamfir. Geniu al poporului. Dar mai avem! Enescu, care în rapsodiile sale dezvăluie frumuseţea Ei. Însă mai e ceva, din păcate, pe cale de dispariţie - spiritul poporului român. Cel adevărat. L-ai ”văzut” bine pe Zamfir. În el se depozitează mai tot folclorul românesc, cu spirit cu tot... e un computer vivant. Cu suflet de român. Dar spune-mi şi mie dacă voi aţi fi avut un Zamfir, poate că-l şi aveţi, când atingea el vârsta de 75 de ani, nu-i dădeaţi o distincţie, o medalie, o tinichea acolo, un colan, o jartieră, să vadă lumea că Maestrul există?Aşa cum ai făcut tu, care ni l-ai re-re-rearătat pe Zamfir al nostru. Mersi, André! O meritam! Ei bine, ai noştri politruci, parlamentari, guvernanţi, preşedinţi, nici nu l-au luat în seamă.Dar, scuză-mă, Andre, nu vreau să pic în mania detestabilă a multor români: aceea de a-mi critica semenii. Şi ţara. Oricum, Dumneaei, Ţara, rămâne. Toată. Merită să o adori, André. Ea, biata, nu are nici o vină. Iubeşte-o ! Be My Guest !
