Dragă Aurel Tămaş,
Nu e adevărat că tu te-ai combint cu o tipă din preajma ta, ba ca om de tv, ba ca impresar. Ce te-a dus taman în America... un loc puţin romantic pentru doi ”amorezi prăpăstioşi”
De la 56 de ani ai tăi la 25 ai ei e o prăpastie...în care dacă pici, poţi s-o şi mierleşti, prietene! Nu cred că e adevărat! Lumea ”scorniceşte” tot felul de bârfe. Invidii. Răutăcisme”. Cuvânt asimilat graţie lui Hagi... şi vorbesc serios. Tu eşti o vedetă. Ai o televiziune... o fi a Guvernului parelel ? Ai fost prieten... ce zic io prieten, ci favoritul lui... ăla de a nenorocit o ţară, o jigodie politică milenară. Apropo, de ce nu l-oi fi luat tu, să-l ţii închis într-un beci până la sfârşitul mandatului?
Gurile zic: cum dracu să nu te uiţi ca un om normal la o asemenea frunuseţe? Zicem de fată...Penal de mişto. Oi fi de piatră? Că de lemn să fii şi tot mişcă ceva în tine. Nu degeba e ”limba de lemn”... Invidioşi! Nu atât femeile, care fatalmente te iubesc fără speranţă, şi aşa arestat de otrava asta cu ochii ăia criminali... Cât bărbaţii invidioşi cărora le curg balele după păpuşica în cauză. Soţia? Tace. Numai că, iată, se respiră şi prin pereţi. Dar eu nu cred nimic. Tu ardelean lipicios, cântăcios, băsescos, ai ştiut ce vicii să iei de la el...!
Există însă boală grea. În stare să te omoare, ”Tanchita”. Bola venită din călcătura de tanc... când te-a călcat el integral. D-a capo al fine… Am mai descris-o eu. Îţi ia minţile. Raţiunea. Cerebelu’. Ţi-l face panè. Nu mai ai vârstă. Nu, bun simţ. Lumea te urăşte. Şi tu pe dânsa! Căci, nu mai ai ochi, nas, gât, piele, urechi şi ce organe-or mai fi pacilea. Decât pentru EA. Raţiunea existenţei. EA. Singura. EA. Cât eşti sub şocul ”tanchitei”, e bine. Eşti ca un fapt divers. Un boţ metafizic. Trăieşti ca-ntr-un mediu vîscos. Virtual. Pluteşti ca-ntr-un lichid seminal. Eşti în sens unic de a fi. Rătăceşti în oceane de extaze. Roze. Catifelate. Parfumate. Haleşti ombilical. Doze de amor. O vezi numai pe EA- ca obiect existenţial al animalului răms din tine: adică, starea la care te-ai redus... Apoi, vine hăul! Dar tu nu-l mai percepi. E plata. De fapt, e restul ce vine după ce te-ai cheltuit... nişte firfirici de viaţă.
Nu mai eşti om. O căzătură. O pieliţă. Un rest. O drojdie. Un gaz biologic... Dar, până atunci, Doamneee, ce mişto e! Căci, după un exerciţiu aritmetic riscant 56:25 = 2,24, nu prea mai rămâne nimic din om... ceva praf sau cioburi de iubire... Dar din cioburi de iubire, zadarnic... dragul meu Tămaş. Ştiu de la ceilalţi, care-au fost. Supravieţuitori. Nu regretă nimic. Literatura i-a prins. M-me Bovary avea tanchită. Karennina, la fel.
Ei bine, tocmai de aceea, eu nu cred în calomiile de alcov ce ţi se atribuie.Auzi?... miss România! Ditamai calomnia! Invenţii, monşer...
