Dragă Cătălin Botezatu,
Banii n-aduc fericirea, e un adagiu banal. Ai atins pragul de sus al scârbei sociale. Preaplinul. O mărturisești cu o nedisimulată disperare.
Fugi cât mai poți din lumea care te devoră! Fă lucruri simplissime. Sădește un pom; crește o broscuță țestoasă, d-aia fată mare la 130 de ani, să te țină în memorie încă o sută; crește porci vietnamezi: merge și ca afacere, și ca afect... că te-ai săturat de oameni. Și așa e, îți dau dreptate.
Eu mă și mir cum de reziști de atâta vreme. Uite, la mama Zina... Fă ca mine: era prin 1994/5 când am renunțat la participarea activă în viața mondenă. Mi se acrise: trei-patru paranghelii pe zi, femei elegante și găunoase, curve morale și umane, scursuri frumos mirositoare, avide de notorietate, animale mondenofage, politruci pomădați și cu gulere scrobite, țigani unși cu briantină și băgaţi în Vesacce, intrigi, bârfe păduchiose, damfuri și rășini, fițe și bășini.
Îți mai amintești noaptea aia cu Paco Rabane? El era atunci exact cum ar trebui să fii tu acum. După sastisie, scârbă, vomă și grețuri sociale, Paco devenise un ins senin, angelic, cvasi-autist, asexualt, atent doar la semnele cosmice divine: la catastrofele pe care sensibilitatea lui le simțea.
De asta ai nevoie: o seninătate a detașării. Rupe-te de viața rutinieră, izolează-te, sări în alt spectru. Îngrijorător ce spui: "Sunt deprimat din cauza răutăţilor din jurul meu. Lumea este obişnuită să vadă un Cătălin fercit (...) Am obosit să mai cred în oameni, în prietenii, m-am săturat de prieteni..."
Dacă ții minte, când "ai avut probleme" , mă număram printre cei ce veneau la procese cu tatăl tău, iar când ai ieșit, nu m-am sfiit să te invit cu Zina la aniversarea mea...
"Toţi prietenii mei mă sună numai când au nevoie". Ei, uite că eu te-am sunat mai ieri, dezinteresat, și nu ai răspuns la primul apel, te răsfeți... Stilul ăsta de a trăi, să simți adică "stresul fericirii", l-am abandonat. Dar când am o obligație și parcurg cocina mondenă, când revin acasă, mă spăl cu apă opărită, mă frec cu buretele aspru de lufă, borăsc sănătos și mă purific cu un ceai de rostopască... și abia apoi redevin eu însumi...
Cătăline, bagă-ți picioarele în viața pe care ai dus-o. Fă-te (alt) om. Încearcă să trăiești, nu să funcționezi social ca o marionetă. Fii cel din aspirație, nu cel din automatismele vocației.
Fii, adică, tu !
George Stanca, pamflet
