Dragă Cristian Țopescu,
Luni, de ziua mea de naștere, 7 mai, care coincide cu marea victorie europeană a echipei tale favorite, care mai nou nu prea mai există decât în ceva scripte, așteptam cu înfrigurare ora 8 de dimineața.
De la evenimentul acela fericit pentru amici de-ai mei ca tine, Gigi Mihăiță, Marcel Iureș, tu mi-ai creat o cutumă: aceea de a mă suna pe 7 mai, la ora 8, și de a-mi zice cele cuvenite. Și, delicat cum te știu, fără să pomenești de clubul tău favorit, de victoria sa istorică etc. Dar eu, giuleștean perspicace, simțeam bucuria ta și numai a ta. Și, nu și a mea... Când luni, acum, a trecut de 8 dimineața, am început să mă îngrijorez. I-am spus soției mele - jur! - că sunt îngrijorat. La prea seriosul, exactul cartezianul Cristi nu există întâmplări în situații din astea. Ci doar derogări. Explicite. Cu el, cu Țopescu, s-a întâmplat ceva! Am spus asta - îngrijorarea mea - și colegei Alina, de la redacție. Cu Cristi se întâmplă ceva! Vreți voi să vă interesați cu mijloacele de presă? Aiurea, cine să creadă pe o astfel de mică supoziție, a mea, că s-a întâmplat ceva cu tine. Și... iată. Citesc azi, 8, la ora 8, în presă, că ai avut probleme cu diabetul. Boala mea favorită, pe care eu o moștenesc de la giuleștenii mei strămoși, fiindcă tot neamul mamei - ai lu’ Crăciun - a avut diabet. O criză. Nu știu de ce natură. Probabil hipoglicemie. Dar eu am avut până acum vreo 30 de crize, toate rezolvate de mine singur sau, cel mai ades, cu ajutorul Lenei. Odată, acum un an, am chemat salvarea... Dacă e altceva, nu știu, nu mă pricep, și îți doresc să se rezolve. Sper să nu fie complicații. Mai ales că, așa cum te știu eu, și încă 25 de milioane de români, pun și generațiile trecute care te-au apucat la TV, ești un ins civilizat, dar mai ales echilibrat, cu calm și înțelepciune, fără excese; ai toate șansele să te vindeci repede, mai ales prin tine însuți... Cristi, îngrijorarea mea, sunt convins, fu cam exagerată, dar fiind pe domeniul meu - diabetul - acum m-am mai liniștit. Cred că știi că arareori se moare de diabet, ci numai de ignorarea lui. Sau din cauze adiacente, indirecte. Nu e cazul tău. Cu toate astea, iartă-mă că ți-am dat sfaturi ca unui egal în boală cu mine. Uit că tu ai ceva ani buni peste mine. Cu scuzele de rigoare, mai mult glumețe, iată mai fac o glumă: nu mi-ar fi făcut deloc plăcere ca ziua de naștere a mea, și a clubului pe care îl iubești, să coincidă cu cine știe ce anivesare neplăcuta a unui om și prieten de-al meu, de neprețuit. Poate că fac publică așa de pregnant relația noastră de prietenie ca să înțeleagă mulți suporteri fanatici că omenia nu ține nici de politică, nici de cluburile favorite și rivale. Ea vine de le vocabula OM. Și cine e om, este OM...
Sănătate. Te-aștept la un ceai de ghimbir cu merișor...