Dragă doamnă Georgeta Rahtopol Mihăilescu-Brăila,
Am pus şi numele soţului ca să fiţi mai bine identificată. Căci, cine nu a râs “măcar o dată, doar o dată-n viaţa lui”, la filmele, piesele lui Ştefan Mihăilescu-Brăila?
Lista e lungă şi se termină cu superpopularul „nea Bachus”. Construit curajos pe realul caz de corupţie Ştefănescu, neguţătorul de vinuri contrafăcute… [De la care, am cumpărat şi eu şi certific legenda: vinul era fals. Am cumpărat de un Sf. Gheorghe, stând la o coadă de 3 ore la piciorului podului Grant, “La Doi Cai”! O sticlă s-a rătăcit prin cămară. Am găsit-o prin august, făcută terci, mucilaginoasă şi verzuie. Cazul făcu senzaţie căci s-a terminat cu o execuţie, pe bune… Deşi, el a fost executat mai mult să tacă decât să-i dea în gât pe “bălăticii” epocii. (Bălătică – primul-secretar de la sect 8…)]Dar ce v-a ispirat, doamnă, să scrieţi o carte de-a dreptul scandaloasă, injurioasă, degradantă despre soţul dvs, marele mit Ştefan Mihăilescu-Brăila la 21 de ani după moarte?! Completată şi de sora dvs... Voiaţi să demolaţi statuia de uriaş? V-a ajuns sărăcia? Or, poate, dorinţa de a vinde cartea? Căci, setea/foamea de scandal, fie şi real, v-ar aduce ceva plus-profit. Dar nu în România. Stranie opţiune să scoţi o carte rea, otrăvoasă despre soţ - un uriaş actor, doar “aşa să-l faci de râs…” cum era un banc cabalin…După asemenea “memorii” ar trebui să se scoale din morţi şi să vă execute ca pe Ştefănescu... Luaţi-o în glumă... căci nu ştiu cum ar fi reacţionat el. Poate s-ar fi bucurat… că-l iubiţi şi acum… Să spui că era de o zgârcenie fabuloasă e să jigneşti şi memoria lui Dem Rădulescu. Să spui că alegea femei uşoare - care totuşi costau - jigniţi mai tot patrimoniul masculin actoricesc al Patriei… Cine nu se combina spre deliciul prostimii? Auzi, să spună sora dvs - că era urât, pitic, zgârcit, cu nasul mare… un monstru? Cum dracu’ l-aţi suportat, zău, peste 40 de ani? Cum de l-a adulat poporul ăsta al frumoşilor Dichiseanu, Piersic, Bănică-jr, Păduraru? Da! Cartea asta ne intrigă, fie şi-n rezumat!. Asta vreţi? Căci, ea sună ca o groasă injurie ivită din absconse complexe conjugale, adusă unui om cu care aţi împărţit casa, masa… cred că şi patul… Nu-i prea mult? Cum de n-aţi divorţat de acel monstru? Adulat totuşi de un popor sănătos mintal… uneori şi pe alocuri…
