Dragă doamnă Moni Columbeanu,

Încep prin a afirma că orice adopţie de copil, directă, sau nu, de la distanţă sau de aproape, e o formă de bunătate sufletească. Exceptând cazul când, mă rog, cineva ar face-o din interese meschine, publicitare, lucrative.

Dar, aşa, ar trebui să ai un mare grad de ne-om. Nu este cazul în polemica doamnei Bănică şi domnia voastră. Cred mai degrabă că pionieratul doamnei Bănică, acela de adopţie de la distanţă, a fost "ştirbit" de încă unul la fel, venind de la Moni Columbeanu.

S-au stârnit, astfel, orgolii prea feminine. Asta îmi aduce aminte de vremurile când, tânăr fiind, agăţam fete în gaşcă şi ziceam: o vezi pe blondă? E a mea, eu am văzut-o primul! Copilării!

La urma urmei, gestul de a da o tutelă unui copil părăsit pe lumea asta din ce în ce mai bestială, e uriaş. Nu distanţa, nu mărimea banului contează, ci dacă el, copilul, simte protecţia şi dragostea de la distanţă. Mai mult nu spun, nu-mi place să mă amestec în chestii muiereşti că mă umplu de ruj...

În privinţa pretenţiilor dumitale băneşti, la apariţiile tv, reacţia mi se pare normală, capitalistă. Până acum, soţul a investit bani serioşi în iconografia dumitale, doamnă Betterfly!, e o imagine scumpă; veni vremea să mai şi câştige, să rentabilizeze investiţia.

Problema spinoasă de acum începe: nu văd pe cineva de la noi să dea 3.000 de euro pe produsul "apariţie cu Moni". Aşa încât veţi sta o vreme pe orizontul de aşteptare. Până când, panicată că vă uită presa, veţi plăti sau va plăti Iri, mai mult.

Faceţi socoteala, doamna Moni!

George Stanca