Dragă Florin Călinescu,
Este groaznic, inimaginabil ce se întâmplă cu dispariţia fiului tău!
E cumplit. Îmi aduc mereu aminte de un vers dintr-o cântare bicericească spusă în zilele Pascale: "Care mamă nu ar plânge/ Când îşi vede fiu-n sânge?" Este un aspect aproape minor faţă de marea tragedie care te-a cuprins. Fiul nu e "în sânge", fiul e mort! Credeam că nu există, pentru un părinte, o pedeapsă mai mare ca aceea de a-şi vedea copilul chinuit de o boală. Fizică. Sau de una psihică, domeniu care include printre altele şi suferinţa din dragoste neîmplinită. Tu, părinte , nu poţi să faci nimic.
Dar acum, în faţa tragediei : la moartea violentă, la evadarea cu bună ştiinţă din viaţă a pruncului tău, ce mai poţi face!? Da, nici măcar nu mi-am imaginat situaţia asta! Şi cât se zbate un părinte, ca şi-n cazul tău, să îi fie bine copilului! Grădiniţă, şcoală, limbi străine, instrumente, balet, sport, le încerci pe toate în detectarea vocaţiei. Şi, poate că uneori facem, şi aici mă includ, sacrificiul cel mai aberant: ne neglijăm copiii de dragul lor; muncim până la înstrăinarea de familie pentru binele ei material. Deşertăciunea deşertăciunilor, frate!
Te gândeşti acum că, poate, dacă erai mai apropiat de copilul tău - nu e un reproş, ci doar o ciudă a mea printr-o similitudine existenţială - mai "intim" cu el, poate că preveneai resorturile acestei evadări. Dar cum să le pătrunzi lor în minte, în labirintul acesta care, iată , duce unde nu te aştepţi ?! Şi ce vină avem noi, părinţii, şi câtă vină au ei, copiii... întebări ce te vor obseda tot restul vieţii. Dumnezeu să-l ierte pe copilul tău, vinovat de propria-i moarte. Poate că îi era dor de mama lui... Dar, Doamne!, ce vină au tatăl şi fratele rămaşi să-şi care crucea pe lumea asta nenorocită ?
Dar dacă ne gândim acum la ceasul tragic al unei existenţe îmi vine în minte zisa franceză cherchez la famme, caută femeia... aici este ori mama fiului tău luată nedrept şi prea repede de Dumnezeu la El sau vreo fătucă frivolă care nu are habar de dragostea profundă. Oricare ar fi realitatea, aceea că fiul tău nu mai este întrece orice imaginaţie. Tragic...
George Stanca, pamflet
