Dragă Garcea,

Când puteai să emiţi, fără teamă, blasfemia lui John Lennon "Suntem mai populari decât Christos", pentru care acesta din urmă, pare-se, nu l-a iertat. Tu nu ai spus-o, poate pentru că ai simţit că ţii în spatele tău un om, un muritor adulat de popor: pe Mugur Mihăescu.

Şi eu te iubeam pentru prostia şi grobianismul tău - vorbesc cu Garcea! - tipice unei categorii sociale, pe care, într-o sociologie personală, eu o numesc: "duodene". Erai exponenţial în agramatismul şi agresivitatea imbecilă tipică.

Te gustam şi împreună cu grupul, cu personajele alea groteşti, un fel de Marquez în iţari, mai ales dacă eram uşor ciupit, afumat, abţiguit sau mangă. Altfel, treaz, eram gomos, ţepos, spirit constipat, cu gânduri graseiate.

Ziceam că sunteţi de prost gust, monşer. Dar nu!, retractez, gândindu-mă că marele Creangă, a scris şi "Povestea poveştilor"' (Povestea pulii), sau "Ionică cel prost". Repet, adesea la voi nu râdeam eu, ci şi subconştientul meu, golanul abscons, refulat; sau, ca să râd fugeam la closet, dădeam un jet de râs şi reveneam scrobit în faţa televizorului.

Garceo, ce are de gând să facă Mugur al tău cu Magazinul Muzica? E o investiţie tare, uriaşă, temerară pe vremea asta, abia aştept să fiu (invitat) la inaugurare.

Dar, am aflat că un nemilos Mugur vrea să calce pe cadavre. Să nenorocească, nu nişte telali manelişti, nu tarabagii, nu spoi-tingiri, bomboane-agricole, ci nişte onorabili comersanţi de instrumente muzicale: clavitoane, virginale, viola da gamba, tromboane, braci. Cum să-i nenoroceşti tu, popularule Mugur?

Ci, fii mai bun cu semenii, fii mai om, mai aproape de Garcea, care la urma-urmei, cu tot cretinismul lui de duoden simpatic, este şi el om, nu? Iubeşte oamenii, Mugure, ei te-au inventat. Respectă-ţi personajul, tu l-ai zămislit!

Această scrisoare a fost publicată în Click! pe 8 iunie

George Stanca