Dragă Ioan Becali,
Ieri fu ziua ta de nume, fie că eşti tu Giovanni... nume pe care ţi l-ai luat pe vremuri, ca să pari mai european. Pe atunci, chiar erai european...Ai avut o zi onomastică minunată. Las soarele, vremea de primăvară, care ne ameninţă cu o iarnă grea... şi zic că e o zi minunată fiindcă te revezi acasă, liber, cu fratele tău, Victor.
Poate, cea mai victimă dintre victime ale războiului fratricid declanşat de DNA-ul românesc cu lumea fotbalului. Mai bine s-ar război cu multinaţionalele astea care ne rup cu furatul şi nu cu românii... Am primit azi de la un ministru, grea persoană de la Revoluţie încoa’, un text semnat de marele economist, fost şi dumnealui ministru, Ilie Şerbănescu. Care face inventarul marilor bogăţii jepcuite - cu mijloace paşnice, catifelate, fără vărsare de sânge - ale colegilor de Uniune: francezi, greci, austrieci şi alţi impilatori. Nu bat câmpii.
Căci, tot răul năruirii ţării cu acest Genocid al milionarilor români a început de la fotbal. Probabil că era mai vizibil... Apoi s-a extins plaga pe toţi românaşii avuţi. A fost, şi mai continuă, acest curent auto-anti-naţional extrem de pervers. Căci, omul de rând, pulimea sărăcită, nu vede că sunt arestaţi NUMAI românii bogaţi, ci zice fraierul,”bine le face!” Iar banii LOR se scurg afară; în timp ce, prostul care aplaudă moare şi mai rău de foame... Să fiu înţeles, Giovani, nu pledez că ai fi nevinovat în unele privinţe, nici tu, nici ceilalţi, aţi greşit! Dar eu vreau să fie arestaţi mai întâi marii vinovaţi, marii devalizori. Străinii de la care vine răul, care iau pielea de pe noi.
Ce legătură are asta cu ziua ta? Cine citeşte pricepe. Ai ieşit, stai cuminte acasă! De mai ieri a ieşit şi Victor. Şi, mă întreb, dacă până acum aţi făcut cele mai mari transferuri din fotbalul românesc, cu brio, cu cei mai mari jucători, acum ce veţi face? Căci valoarea acestui fotbal se vede. Se stră-vede. La nivel de Naţională. Federaţie. Ţară. Suntem jos şi vom fi mai jos. De ce? Fiindcă ne faultăm singuri. Ne punem piedici. Ne cotonogim. Ne dăm coate-n gură... şi nu ne vom potoli....
Oricât ne-ar fura austriecii pădurile cu toată japca lor şi tot se va mai găsi o coadă-două de topor, un DIP care să ne vândă numai ca EL să trăiască bine. Vedea-l-ar, vedea-i -ar Dumnezeu, să le dea ce merită!
Giovani, scuză-mă, oricât de mult m-am străduit să scot o scrisoare frumoasă, nu musai encomiastică la adresa ta şi a lui Victor, nu mi-a ieşit. De fapt, orice tentativă estetică de azi e obturată, fracturată, blocată de vremi. Aşa că, primeşte maramureşana urare: să-ţi trăiască duşmanii mulţi ani, s-ajungă să te vadă fericit.
Şi, ”Cine-au îndrăgit străinii //Mânca-i-ar inima cânii, //Mânca-i-ar casa pustia//Şi neamul nemernicia. //Îndrăgi-i-ar ciorile//Şi spânzurătorile!, de Eminescu.
