Dragă Ioana Crăciunescu,
Nu asta cred eu că reţine lumea din biografia ta de actriţă, decât faptul că - privind superficial hollywoodian lucrurile - ai fost căsătorită de 3 ori. I-auzi! Şi… adaugi tu - asta-mi place - ai rămas prietenă cu toţi trei ”foştii”. Nu ar fi un criteriu de apreciere artistică. Fiindcă eu de pildă te apreciez pentru multe altele.
Te văd mai camaradereşte, şi poate de aceea mai apropiat. Eşti o femeie cu care nu m-aş fi însurat, luându-mă după statistici - dar pe care mi-aş fi dorit-o camaradă zilnică. Fiindcă, dincolo de toate cele - talent actoricesc, talent poetic - tu ai vocaţia camaraderiei. Ai aşa... un aer învăluitor şi poate că ţi-o spun acum, regret că nu ne-am prea întâlnit în ultima parte a vieţii. Ai, apoi, ca orice artist - căci ”artistă” te numeşti - simţul aventurii. Pe scurt, eşti o mare boemă. Ne ştim de prea mult timp să greşesc. Era pe vremea studenţiei tale, erai în celebrul grup condus de Gelu Colceag, Reflex Flacără, adus la Cenaclul Flacăra de Adrian Dohotaru. Cu Mache Perşa, Gabi Iencek, Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu şi alţii. Aveai un temperament nebun, energii de dat cu împrumut, erai explozivă. Şi, la fel de prietenoasă, de gaşcă. Ne-am revăzut apoi în mediile literare, mereu cu tine-n centrul atenţiei unui grup zgomotos spiritual şi plin de talentaţi, scriitori, actori, mai ales scriitori… Te admir, te-am admirat pentru energiile tale. Ai încercat să aduni, dacă nu greşesc, lumea ta într-o crâşmă mondenă, boemă, franţuzită, dar n-a mers. Dar ce merge azi la noi? Iată că am un răspuns: merge o premieră românească cu Mălăele pe titlu Moromeţii 2. O replică a lui Stere Gulea la propria-i creaţie anterioară…
Tu apari acum la 40 de ani de la debutul în Ion unde făceai pereche - una splendidă - cu regretatul Şerban Ionescu. Ai mai jucat şi altele, dar eu te-am reţinut din Ion. Paradoxal rol s-o vezi pe orăşeanca, boema, ”nebuna” de Ioana Crăciuneascu îl rol de ţărăncuţă. Şi să iasă o capodoperă… Căci, ce rol de-o candoare virginală ai făcut, ce creaţie splendidă! Atunci mi s-a şters imaginea comicilor de la Flacăra şi am văzut-o pe adevărata actriţă. Repet, ai fost de o simplitate şi sinceritate de începutul lumii. Mircea Mureşan care te-a văzut a avut geniu… dar şi tu, draga mea Poetă… să nu uităm... Despre care nu scriu nimic aici. Fiecare cu poezia sa. Oricum, prin ce ai comis existenţialmente, eşti la cumpăna frumosului cu Divinul.
Te sărut pe inima-ţi mare de prietenă, şi La mulţi ani pentru ieri. Câţi ani faci? Nu mai contează. Totul e să rămâi aceeaşi…
