Dragă Ion Dolănescu - Memento Mori
Mâine ai fi împlinit 75 de ani... Și te apropii de zece ani de la deces. Îmi imaginez ce petrecere ar fi fost la tine în casa din Caimatei, deloc încăpătoare pentru zilele lui ianuarie. Când se începea de Sf. Ion, 7 ianuarie și se sfârșea la 25 ianuarie. Un soi de ”Ioniadă” de iarnă.
Folosesc expresia asta, fiindcă așa erau pe vremuri, după modelul Daciadei - ironizat, miștocărit, evident - ”Bandaciada” de toamnă a pictorului Mihai Bandac (4 octombrie - Sf Mihail & Gavril, 8 noiembrie). Apoi, ca un modest iubitor și admirator de modele celebre ”Georgiada” de primăvară (23 aprilie, Sf. Gheorghe - 7 mai).
Intervale mereu festive, cu casa deschisă diurn și paharele pline nocturn, dacă nu cumva matinal - nocturn... Vremuri... obiceiuri și seri de oftat: ”o tempora, o mores! ”. ”Ce timpuri, ce moravuri”, aș tălmăci eu liber o celebră zisă a lui Cicero în Catilinarele sale. Dar, acum sunt alte vremuri... e mai cald iarna decât în iernile d’antan… (azi am mania citatelor…).
Doamne, ce de lume era mereu prezentă acolo la tine. Mă întâlneam cu cutare amic care mă-ntreba de ce nu am fost la Sf Ion, ca să aflu că el a fost în altă zi sau alt interval al zilei, și nu ne-am întâlnit... Se cânta, era un concert perpetuu, o defilare a multor soliști prieteni cu tine. Nu era chiolhan grobian, ci spirit subțire românesc. Mi-e dor de vocea Ilenei Contantinescu, a Mariei Bararu și a lui Gh. Palcu, el trăiește, dragul de el... Dar și a fraților tăi. Toți erau acompaniați de regretatul, neobositul acordeonist Nicolae Onilă... Ca la final, să cânți tu, sărbătoritul, alături de Ionuț când acesta se afla în țară.
Tot la un astfel de sezon l-am cunoscut pe Dragoș Carlos atunci însoțit de ambasadorul costarican. De Dragoș m-a apropiat nu numai prietenia cu tatăl lui, cu tine adică, ci și dragostea comună pentru marii scriitori sud-americani. Ne-au legat deci evocarea unor Llosa, Marquez, Sabato, uriașul Borges pe care el îi știa... dar, cu modestie... și subsemnatul. Tot atunci l-am cunoscut și îndrăgit pe actualul meu duhovnic pr. Emil Cărămizaru azi parohul bisericii Sf. Gheorghe Nou de la Km 0 - o enciclopedie vie de teologie, dar și a repertoriului dolănescian.
Ioane, recunoaște, aveai mereu un aer discret de fericire văzându-te adulat și înconjurat de prieteni, radiai ușor, aș zice, mai ales că vorbeai foarte puțin, epuizat de sublimul efort de a răspunde la sute de telefoane, zi și noapte și de a susține lanțul de petreceri.
Nu ai trăit degeaba! Cum, cu un mare regret o spun, nici nu cred că puteai să ajungi la o vârstă matusalemică la cât te consumai. Ca și Nichita Stănescu - care pe 31 ianuarie curent ar fi împlinit 85 de ani - erai sufocat de iubirea confraților și asfixiat de dragostea de viață. Tu ai avut o viață trăită din plin. Stinsă ca o lumânare.
Ai ars sublim, Ion Dolănescu...
