Dragă Ion Zubaşcu,

George Stanca

Îți datorez o iubire. Eternă. Măcar una: aceea de Maramureș. Pe care tu mi l-ai relevat: esoteric, misterios, cu legende, oameni, horincă, fete frumoase îmbujorate de gerul iernii lui ’74-‘75.

În 2000, la o horă în Bogdan-Vodă, cineva hâtru mi-a strigat să mă uit atent la fătucile din jur, că măcar una mi-a semăna.

Mi-ai relevat colinda unică, omul; am scris atunci că orice român înainte de a se naște a fost maramureșean. Nu retractez.

Văd zona doar cu grila ta spirituală. Atunci, tu, Cimitirul vesel și Moșu din Bogdan-Vodă, erați puncte de atracție turistică.

Te vizitau toți. Gazdă. Și, scriai poezii de mare respirație românească. Nu comunistă. De acolo, "din podul țării", îi somai, prin „poem-împotrivă", pe marii poeți.

Erai tânăr. Eram tineri. Credeam că ni se permite orice. Tu aveai forța și aplombul dat de puritatea zonei.

Vorbind despre Zubașcu, cel care cântă - lăsăm poetul, literaturii!- el a adus în cenaclu cântecul din Maramureș; a pregătit calea lui Ștefan Hrușcă, Ducu Bertzi.

Cânta colinde adevărate, religioase, interzise. Acum e hemoragie, inflație. "Sculați, boieri mari!", „Scolă gazdă!" de la tine le-am auzit întâi; "Mândru-și cântă-un cerb în codru", Pălăguță Mârza, dar tot la tine.

"La săvârșitu' lumii", însă nu ți l-a luat nimeni; nici "Fata bătrână", ( „Mă uitai într-o fântână/Și văzui că sunt bătrână, maica mea!"), tragism profund, necomercial.

Ai fost și vei rămâne cu stilul pur, neaoș promovat azi de Grigore Leșe. Tu, chiar ai făcut pionierat, ești "avant la lettre". Tu empiric, el cu metodă. Ce cuplu fain ați fi...

Ioane, chiar dacă te-ai dezis, inutil și vehement, de spiritul cenaclului, de unele „excese" patriotice, ești unul dintre cele mai profunde simboluri ale lui.

Dintre cele apolitice. Deși ai rămas celebru cu songul antiimperialist „Ai hai și iar hai!": "Pentru un pachet de Kent/Nu plecăm în Occident" (ba, uite că da! n.a.), și: „Mama face pungi de plastic/Tata face ulcer gastric"...

Postrevoluționar, căutările-ți spiritual-ideologice, metropolitan-bucureștene, nu le discut. Îmi rămâi același. Pur. Naiv. Inadaptat urbei. Crângașiului. Dacă rămâneai acasă, erai uriaș; acum ești un locatar.

Care-și hălăduie existența și angoasele prin bălăriile de pe malul lacului Morii. Visând la dealul Bocicoel.

Alt Zubașcu nu cunosc. Eu!

George Stanca