Dragă Margareta Pâslaru,
Ai apucat un moment de schimbare a generaţiilor când Dorina Drăghici, Gigi Marga, Roxana Matei intrau într-un firesc, biologic, con de umbră. Ai strălucit imediat, iar noi, elevii de la "Dna Stanca" din Grant-Giuleşti, eram mândri că tu veneai de dincolo de calea ferată, lansată chiar la clubul "nostru", Griviţa - căci, mai toţi avem părinţii la uzină - din capul pasarelei; cântai acompaniată de trupa lui Paul Ghentzer; erai elevă la liceul Costeasca, "ceferistă" de-a noastră, fată de cartier. (A nu se confunda cu ceea ce este azi o "fată de cartier", conotaţia e de-a dreptul inversă.)
Te iubeam toţi liceenii: brunetă cu părul tău scurt, ochii mici albaştri; o voce atipică pentru belcantoul vremii, uşor masculină, "mărăşească"; şlagăre în serie au însoţit tinereţea cogenerilor mei.
Erai o Rita Pavone a liceenilor din anii '60; repet, cu o voce nonconformistă, ca şi a Ritei, dar în alt registru. Aveai o dicţie specială care enerva toţi mahării compozitorimii, bulversa tot, dar cu succes imens.
Şi ne plăcea ..."şiiii-n apa măhării de pe-ntregul litoral/se spaharg în vahaluri,/măhărgele dehe cristal/la la la-lal... " , tangoul cu care m-am lipit de toate frumoasele liceului; ăsta a fost primul şlagăr după apariţia în duet cu Marina Voica.
Apoi erai filmică, cinegenică, "O fată fermecătoare" sau "Veronica" din basmele copiilor, erai frumoasa cu ochi albaştri... şi apoi ai dispărut în America, Margareta! Taman când se declanşase "Olimbiada" cu "Omagiu(n)", „Cincinalu-n 4 ani şi ½", cu obedienţa la fundu' Tabloului.
Dacă nu mă înşel, ai fost singurul cetăţean român, sau primul, care a plătit taxa de emigrare pentru şcolarizare, cum i se năzărise atunci Tabloului. Ai plecat, lumea te-a uitat. Omeneşte.
Ai revenit discret. Discretă. Ai găsit în locu-ţi câteva voci, (şi vaci!) plus o pletoră de fufe, care "cântă" gen ovarigen: din şolduţe, bucuţe, ţâţe, numai din voce nu. Ce-mi place la tine e că nici azi nu ţi-ai schimbat figura; ai rămas ca la 15 ani. Nici să n-o schimbi.
Eşti condamnată să rămâi aşa: "Pâslăriţa noastră".
George Stanca
