Dragă Maria Ciobanu,
”Lie, lie, Ciocârlie //Rămân a voastră Marie” ... // Dar mă-ngrop în altă glie. Marie, eu nu mă joc cu vorbele. Deși știu să o fac, am experiență. Mă provoci, însă, să scriu ce aș fi vrut să fac într-o altă depeșă. Pe care o voiam după concertele de adio din primăvară. O fac acum. Altfel. Înecat de amărăciune. Pe mine, ca vechi admirator al vocii tale, vestea că tu vei pleca să mori afară... tu, CEA MAI MARE VOCE FEMININĂ A FOLCLORULUI ROMÂNESC DE CÂND E EL, m-a lovit ca un tanc sovietic.
Ne zici adio prin cântec. Pleci. Te așezi pe pământ american. Unde ai deja un loc de veci... Nu pot crede. Ciocârlia folclorului românesc, olteanca, gorjeanca, urmașa Mariei Lătărețu. Și a Mariei Tănase, pe alocuri. Uriașa voce a cântului românesc vrea să se îngroape în America!
Marie (și, tu, dragă Mircea) nu te condamn, ci doar plâng. Supărat rău. Nu pot accepta ca un simbol al folclorului nostru să se ducă să moară aiurea. Dar jur că înțeleg opțiunea voastră. Ce poate fi tradusă ca trădare. Dar nu e deloc! E doar dezamăgirea cauzată de politrucii ce ne alungă de-acasă. Poate că și eu aș fi procedat la fel. Dar tu, Marie, ești un mit, o legendă. Unii îmi vor dezavua comparația următoare: Nu ne ajunge mormântul unui gorjean uriaș, Constantin Brâncuși, la Paris? Altă olteancă, altă gorjeancă, taman la L.A.!? Măcar marele sculptor, cu operă cu tot, a fost respins de bolșevicii ăia de pripas, care numai români nu erau. Dar tu? Cine te respinge pe tine? Știu poate și asta. Mulți o trăim. Cu scârbă. Tu ai umblat prin lume. Știi și Durerea, Umilința, Regretul de a fi Român. Deși, cântul amărâtului de român te-a ridicat. Fără el nu erai. E un paradox. Tragic.
Oi fi eu prăpăstios? Dar știi ce denotă asta? Ceea ce eu ”cobesc” de mult. Se duce dracu’ Neamul ăsta. Își pierde urma. Tu dai ”tonul la cântec”... Tu, un Simbol. Nu te culpabilizez. Te căinez. Plecarea ta este, într-un fel, destinul nostru. Vom pleca, românii, în cele patru zări. N-o să mai fim ”pe veci stăpâni” cum o tot fredonăm... Tu prefigurezi, Marie, marea catastrofă care ne așteaptă...
Și dacă eu greșesc, da-r-ar Domnul!? Și, dacă peste o sută de ani cineva ar dori să te întorci în glia ta... cum îl chinuie ăștia pe Brâncuși... Tu ce ai zice, acum?
