Dragă Mircea Albulescu,
M-a dat peste cap titlul articolului pe care l-am citit recent despre domnia ta. M-a zguduit. M-a bulversat. ”Aștept moartea”. Poate fi numele unei piese de teatru, al unui film artistic. Nicidecum o vorbă ”vie”, spusă de un actor, uriaș actor din România.
Refuz să cred că domnia voastră a spus, a rostit, o asemenea replică reală. Nu din Shakespeare, nu din Cehov, nu din Ibsen, Caragiale nu, ci din ... Albulescu. Nu din vreo piesă de teatru scrisă de el, nu din poemele-i grațioase pe care el le scrie, el le recită cu har. NU, domnule, din viață. A sa. ”Omul care s-a săturat de viață”... Piesă scrisă și trăită de Mircea Albulescu. Cu Mircea Albulescu-n rolul principal. Regia, Mircea Albulescu. Lumini? Lumina sufletului Mircea Albulescu. Decoruri? Cele din viața de actor a lui Mircea Albulescu...
Am trăit s-o văd și pe-asta! Un actor care-și dorește moartea pentru un rol real. Domnule, Albulescu, nene Mircea, știi că te iubesc. Știi cât te iubesc. Nu poți să spui așa ceva! Probabil că ai fost într-o pasă proastă. Mai am și eu - iaca un puștan, din astea. Simptome. Că ea, fir-ar a cui e, se râde, se anunță, se vrea repede în biografii...Bunica mea s-a dus la 92 de ani de necaz că nu mai poate să muncească, alunecase pe gheață. De necaz, bre! Dumneavoastră, matale (...nene) mai ai zece ani s-o ajungi și te plângi?
Privește în jur. Vezi coloanele de refugiați, convoiul, coada de inși care fug de sărăcie, de dictatură, de moarte... și matale o chemi? Uite, am stat câteva zile într-un loc unde refugiații de dinaintea valului de azi sunt cazați. Mă uitam la cei mai în vârstă, kurzi, somalezi, irakieni, toți erau fericiți aici în Europa. Au mers pe jos, au dat mii de euro ca să scape de moarte. Aleargă, se zbat, sunt disperați. Fug de moarte. Și dumneavoastră, matale, domnia ta, o chemi?
Vezi frunzele galbene, ruginii câte nuanțe le dă toamna asta, domnule Poet? Cum să le lași? Privește o piesă de teatru în care crezi că ai fost genial, domnule artist. Cum să o lași? Privește un film în care crezi că nu ai fost genial, amuză-te. Cum să le lași? Vezi ”Cel mai iubit...” și laudă-te singur! Cum să ne lași? Privește-ți nepoții cum cresc, domnule bunic. Cum să îi părăsești? Vezi ce scriu eu și înțelege cât de mult te poate iubi un admirator. Cum să ne lași, Mircea Albulescu!?
