Dragă Oana Mizil,

Oana Niculesscu-Mizil. (Foto Click!)

 “L’amor che muove il sole e l’altre stele”, spune suav şi realist , despre forţa iubirii, marele Dante… “dragostea ce mişcă soarele şi stelele”.

Da, este o forţă nebănuită, o concentrare-descătuşare de energii incredibile, un amalgam de sentimente indescriptibile care te fac să te gândeşti numai la "persoană", la gesturile şi comportamentul său.

Riscând un truism, iubirea vine când nu te aştepţi, iar sentimentul receptării este acela pe care-l ai când, brusc, te calcă tancul. Stupoare, blocaj, perplexitate... şi mult, mult extaz. Nimeni nu poate prevede şi evita impactul. Cam asta cred eu că este starea în care te afli acum.

O intuiesc, fiindcă m-ai impresionat cu ultimul gest: ai renunţat la politică. La familie ai renunţat mai demult, de când te-ai apropiat de"persoană". Nimeni nu mai poate să spună că ai avut o relaţie pentru a-ţi netezi, prin alcov, ca unele blonde, drumul politic.

Te-ai sacrificat. La prima vedere eşti blamabilă şi condamnabilă. Dar, starea de iubire nu are logică, nu are reguli, legi, tabùuri.

Se spune că omul se îndrăgosteşte cu adevărat doar o dată-n decursul vieţii. Repetările sunt rateuri, còpii nereuşite, filme mişcate. E ca naşterea şi ca moartea... Fiecare dintre fenomene este în felul lui un început esenţial. Chiar şi moartea: e începutul dispariţiei.

Cu astea nu te joci. Oricât aş fi eu de sarcastic, Oana, te înţeleg. Sunt un iconoclast situat de partea ta. Nu te blamez că ai lăsat o familie "fericită". Ca şi iubitul tău. Căci, dacă era fericită, nu ajungeai aici.

Uneori, dragostea se naşte eretic: din frustrări, reprimări, forţa unor aspiraţii, visuri neatinse. Mare a fost Freud, dincolo de micile sale escrocherii ştiinţific ambalate... Cred că în voi doi a stat pitită, la pândă, o mică Emma Bovary. Căci, atât tu cât şi el aţi dus - pare-se familial şi sentimental - o viaţă de-a dreptul bovariană.

De dorinţe şi visuri refulate, stârnite poate, cum povestea o spune, de un banal "bal de la Vaubyessard" al tău. Şi, nu fac glume proaste masculinizând-o pe Emma, fiindcă Flaubert însuşi a spus : "Madamme Bovary sunt eu!" Lăsaţi lumea să vă toace. Asta trece. Iar voi, lăsaţi-vă în balansul iubirii. Ceva mai frumos pe lume nu există. Asumându-vă chiar riscul ca aceste lucruri, contra curentului, să nu se termine cu bine !