Dragă prinţesă Marina Sturdza,

Ultima actualizare:

    George Stanca
George Stanca

Alteță, am aflat de prezența//existența domniei voastre în București, nu dintr-o revistă elegantă, scumpă pentru Înalta Societate, nu avem așa ceva, ci dintr-un tabloid. Fapt ce denotă că nu plutiți neapărat într-un cer princiar, domnesc, ci într-o realitate ”foarte” reală, România. V-ați adaptat vremurilor noi pline de cinism, violență, indiferență. Ce să mai vorbim despre bunele maniere// bunul gust? Călcate în picioare de țopenia, zisă ”trendy”, care face loc unor antropoide să se numească ”stiliști”.

Or să se afirme în ”modeling”. Și, vai măy!, cu câtă voluptate la ponunția acestei magice vocabule anglo-saxone ele își lipesc vârful limbii de vălul palatin! Nu cred că vă simțiți bine în acest paradis al prostului-gust. Majoritar în lumea mondenă valahă. Și, dominată de același arhaic orientalism funciar, azi coborât taman la manelism?! Sigur, avem și elite. Românești. Că, despre NOI vorbesc. Cu ele trebuie să ne apărăm de valul unor agresiuni grosiere…Elitele nu sunt deloc false, dar majoritarminoritare…

Alteța voastră, deschideți, rogu-Vă, o școală! Ca-n bancurile de care râdea proletarul: ”Școala de dans și bune maniere”. Grădinița de învățat să folosești tacâmul și vesela; școala de apreciat-folosit parfumuri; gimnaziul gurmaderiilor și degustărilor de vinuri&băuturi fine – aici e oarecare progres; liceul de comportament public; colegiul național de limbă română corectă - pentru politicieni; universitatea de vestimentaţie &modă… România de azi arată o mocofănie națională specifică și olfactivă - mergeți cu trenul, cursele auto mironmitrene, e dezastru! Re-civilizați populația de azi! Resăpuniți-o imagistic! Zic ”populație”, nu popor. Poporul e spirit, nu mârlănie… Eu v-aș cere ca Premier al Comportamentului. Căci marile carențe se deduc din comportament & civilizație. Românul liber e… liber de maniere. Refuză strânsoarea ”cravatei” și scrobelii comportamentale. Cine l-a școlit? Lordul Rațiu a murit visând asta! Nu-i vina noastră - păduchii istoriei. Hienele vorace care de la 1944 ne conduc…și ne des-țărează.

Prințesă, Alteța voastră, faceți ceva pentru emanciparea acestui neam. Să revină măcar la anii ’33…

PS. Scuze, pentru ireverența acestui text morfeic. Visam și eu. Cu plecăciune … 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
cub corina chiriac png
image png
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
image
actualitate.net
image
actualitate.net