Dragă Rodica Mureşan,
Noroc cu evenimentele astea mondene. Că mai aflăm unii despre alții ce mai facem. Sau ne amintim că suntem. Ei, da, este cazul meu aici. Mă bucură că eu, unul, vechi fan al unei actrițe frumoase, sexoase și talentate am aflat, cu bucurie, din ziar, că e bine sănătoasă… ceea ce vă doresc și dumneavoastră… Rodica Mureșan. O atracție feminină deosebită din filmul ”Secretul lui Bachus”- cu o frumusețe sobră, aleasă, de o discreție ravisantă…Dar, totodată, sesizabilă, vizibilă, pentru cine are ochi și gust…Frumoasă jună, la fel și mai spre maturitate ca ”Mama Getei” din Liceenii. Nu că mă supăr pe timp, pe curgerea lui și pe Pronie. Dar cum să facem să te vadă - sigur există mijloace, dar e tardiv - zic, să o vadă lumea, bărbații amatori de frumos ca mine…să te//o vadă cum erai ”atunci, în timp real”. Căci orice se poate, dar a vedea ceva azi, cu ochii de ieri e imposibil. Nu se pot armoniza privitul, privitorii și epoca! Oricum, curioșii vor vedea filmul și atât… Nu se poate mai mult. Căci totul s-ar reduce la un exercițiu de imaginație. În care totuși frumusețea rămâne… Apoi, retro-vorbind, Rodica Mureșan e o excepție artistică. Înconjurată firesc, familiar, de artiști. Cesonia Postelnicu remarcabila, matura actriță de azi, este fiica doamnei, cu actorul Sorin Postelnicu. A ajuns vedetă de mică, grație inubliabilului dublu cine-eveniment de o perenitate incredibilă a succesului, aproapiat de ever-green: ”Liceenii” și ”Liceenii Rock’n’Roll”. În seria secundă s-au cuplat admirabil și au rămas în folclor ca ”Geta și Mama Getei”, copiind realitatea.
Apoi, soțul, și dumnealui p-aici prin teatru//film… Glumesc, căci e unul dintre cei mai mari și populari regizori de la noi - Mircea Mureșan, un longeviv, atinge 90 de ani acuș-acuș…Un regizor, scenarist și actor de ale cărui filme ne-am bucurat ades. Noi cei din generația mea. Căci au însemnat niște începuturi românesti. Cum să uit ”Toamna se numără bobocii”, “Răscoala”, “Toate pânzele sus”, “Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii”, “Baltagul”, „Lumini şi umbre” etc.
Dacă aș da întreaga listă aș rămâne fără cuvinte. Mai ales fără argumente în a-l proclama pe Maestrul Mureșan, unul dintre cei mai mari oameni de film ai ţării… S-a cam uitat asta… La cine să mă plâng!? Sunt copleșit și umilit. Plin de o rușine, să zic, ”națională”! Căci, văzându-vă laolaltă, obiectiv și distanțat, toate trei persoanele alcătuiți o comoară culturală a României. Artiști de patrimoniu. Lucru uitat de lume, presă și guvernanți. Prinși de o luptă coruptă și uitătoare de sine... De miniștri ai culturii, unși cu rahat… gata!, am scris prea mult despre ei. Nu merită!
Te sărut, doamnă, pe cele trei suflete urieșești de artiști…
