Dragă Sebastian Papaiani,
Eram tânăr, foarte. Și tu erai tânăr. Te-am descoperit, mi te-ai apropiat în cel mai ludic mit al poporului român. Ludice sunt și poveștile lui Creangă, cât de consistente și serioase ar părea. Dar tu te-ai pus, ai fost plasat de regizorul Saizescu, în centrul celui mai popular mit românesc. Păcală. Străin nu este nici DR Popescu, subtilul prozator. Păcală. Personaj fabulos, care cui n-a fermecat copilăria? Românașul hâtru, jmecher, isteț, cu mintea iute, dăștept, spontan, șugubăț. Glumeț ca Svejkul lui Hașek sau ca Till Buhoglindă al neamțului...
Și ce frumos e batjocorită prostia la români. Nu cu bisturiul, nu cu sabia, nu cu satârul. Doar cu tandrețea e tratată! Cu duioșie. Blândețe. Și râs... Că și proștii, mulți, puțini ...e și ei oameni? Nene Bică, te-ai născut pentru Păcală. Rolul vieții tale. Bine sau rău, e al tău. Nu, nu va anula marile tale realizări. Din teatru. Iar filmografia-i uriașă. Nu e mare film să fi lipsit. Și să nu fi lăsat acolo ceva memorabil, o replică, o dudă ... Nu poți să treci neobservat. Ești o cicatrice. Dar, vai!, vine acest noroc-ghinion, pacoste, belea strălucitoare. Care e Păcală.
Nene Bică, iată un mare adevăr. Păcală ești TU! Căci, i-ai dat chip. Și, he-he, culmea!, tot o vână de grecotei precum genialul Caragiale...Iată, cel mai popular personaj al epocii noastre, orală și scrisă, Păcală are un chip. Sebastian Papaiani... Nu ți-ar mai trebui nimic... Deși, cu talentul - mult de-mprăștii și la alții - ai mai putut multe altele. Minunate. Geniale. Profesioniste. Dar, peste tot academismul, genialismul lor - fie Firs în “Livada cu vișini”, Boult din Pericle, Regele Salemului în Alchimistul, Belu al lui Băieșu, romanticul, aerianul prof. Miroiu din Steaua fără nume, cu cornul lui englez… - dincolo de zecile de ipostaze cinematografice din marile comedii, peste ele vine pustiitor, devastator, criminal de-a dreptul…PĂCALĂ.
Aici ești tu. Aici suntem noi. Nu vreau să crezi, repet, că-ți bagatelizez o carieră uluitoare și o reduc la un singur personaj jucat. Comprim. Sintetizez. Chintesența, simbolul, lucrarea care rămâne în timp este Pă ca lă! El, efigia. El, simbolul. El, mitul. Fiindcă eu, tot ca un mic Păcală, pot spune și invers. Ești contopirea rară și divină dintre Actor și Public… Da, Păcală suntem noi! Iar tu ești Noi, Sebastian Papaiani…!
