Dragă Ştefan Hruşcă,
Mult mai nou, adică în ultimii 20 de ani, tu aduci mireasma de Moş Nicolae, Sf. Ştefan, Crăciun, An Nou/Crăciunul mic, cum îi spuneţi voi, şi Sf. Vasile.
Sărbători de iarnă românească.Vii, ca moşul din poveste, taman din Canada, el din Finlanda; au, parcă te-ai stabilit în America, nu mai contează! Vii cu "lerui-ler!". Şi, din păcate, recent, vii şi cu duhul lui Păunescu.
Care pe unii îi omoară de proşti, iar pe alţii îi bucură nespus. Vii, pe lângă colinda maramureşeană, vii cu nostalgia lampagiilor din vechile târguri româneşti şi, mai ales de când a pierit Adrian, vii cu dorul de părinţi, „Repetabila povară".
Culmea, de câte ori vii - măi omule bun!- eşti mereu bine primit. Pe tine nu te-a hulit nimeni, n-a spus că ai cântece de "ciumă roşie", nu ţi-au găsit copii din flori, amante secrete, sclifosite şi frustrate; vii candid ca şi cum te-ai scobărît, ieri, din Maramureşul acela pur al anilor '70.
Pe care îl vizitam eu, invitat mai mereu de Ion Zubaşcu, cel care îmi vorbea despre unicitatea civilizaţiei maramureşene, şi care îmi cânta colinde unice - interzise de un regim imbecil, erau religioase: îl preamăreau pe Dumnezeu - pe care apoi le-am auzit cântate de tine şi de Ducu, şi de alţii. Nu vreau să spun că erau ale lui Ion; erau de la voi. Dar, eu de la Zubi, - pe care nu pricep de ce unii l-au uitat sau îl evită; ar fi unele motive... - le-am auzit prima oară. Ba, pe la Crăciun '73, am învăţat de la Pălăguţă Mârza o colindă superbă, pe care o ascult şi acum: "Mândru-şi cântă-un cerb în codru,// haida leeer, lerui leeeer.." .
Ştefane, tu ai apărut cu glasul şi spiritul tău tragic, parcă dacic, pe un fond depresiv al poporului român; înainte de sinuciderea Lui. Cam cum a fost recent, Leşe.
Şocant, fabulos, de parcă şi când cântai vesel, tu plângeai: erai pe codul tragic al lamentoului; ai stârnit tone de lacrimi fără să vrei. Şi o mai faci şi acum.
Câtă lume care l-a iubit pe Păunescu nu a plâns cu cântecele tale la plecarea sa. Câtă lume amărâtă rău nu va cânte cu lacrimi, acum, la Sărbătorile de iarnă, dintr-un sentiment festiv nou şi ciudat la români: bucuria-sărăcia, Colinda la om bogat/cu salar pe sfert furat!
"S-ajungeţi multe sfinte sărbători/ca sara de as' seară şi ca ziua de mâine!", parcă spui tu la final.
Care "ziua de mâine"?
George Stanca
