Dragă Timişoară,
Cimişoară dragă, nu te-am mai vizitat rock-istic din ‘89, octombrie. Când Ionel Marchiş cu Ilie Stepan au organizat daja istoricul Tim Rock, ca un festival ce anunţa parcă furtuna din 17 decembrie. Păunescu cel interzis era acolo cu Andrei. Incredibil, câtă lume a fost.
Şi acum, aproape aceiaşi oameni. De parcă a trecut un an…şi un secol. Albiţi, mai puţin pletoşi. Mereu tineri. Timişoara rămâne Capitala Rock-ului. Bucureştiul, o adunătură de manelişti, călcând demnitatea culturală a rock-ului. Inaugurarea clubului ”Reflektor”, al lui Emil Biebel rocker, a adunat pe scenă mai toţi oamenii care au trecut prin ProM. Ilie Stepan lider, Dixie Krauser-ch. bas, din Germania, Doru Apreotesei-orgă din Suedia, Horia Crişovan – ch. solo, Bujor Hariga-ch, Bogdan Nagy - voce, muzicuţă.
Îţi venea să plângi ascultând ”Glossa”, premiată în 75 la ”Primăvara Baladelor” sau ”Timişoara” imnul Revoluţiei… greu pentru suflet. Sala e mare, încăpătoare, aerisită; lumea selectă; cu o decenţă a rock-ului, care te trimite la o comparaţie tragică… recentă a tinerei generaţii de rockeri. Un locaş-rock într-o Timişoară simbolică. La media de vârstă a asistenţei suferindă de nostalgie te crezi a fi în sediul unei generaţii ce poate fi numită… ColesteRock’n Roll…
Pentru noi, totul a început prin ’64. Beatlemania. Emil Biebel are un cv formidabil. Rocker angajat, implicat. Fost impresar la ”Implant pentru refuz”. Vechi colecţionar şi proprietar al Vinilotecii din Timişoara, unde am intrat ca-ntr-un templu. IO, ”vinilistul” cu vechime din 1974, pervertit apoi de Pittiş la casete audio… Aici, în Templul Vinilului, au venit să se adape câţiva dintre ”băieţii” de aseară. De la Reflektor. Unii din Germania, Franţa, Ungaria de dragul rock-ului, al nostalgiei Pro Muzica… Da, o zi, o noapte m-am simţit, te-ai simţit, tu rocker sexa/septuagenar, ca într-un Eden al rock-ului. Cu cogenerii tăi reumatici, cardiaci, astmatici. Cu medicamentele ascunse-n blugi. Cu gaşca şi ”fetele” azi bunici, dar nelepădate de nebunia rock-ului. Care ne trecea virtual graniţa în anii aceia sumbri. Spre un teritoriu liber. Occidentul! La care visam ca la o mântuire. Şi, pe care azi îl percepem tot cu umilinţă. Căci, prieteni, nostalgia rockului nostru e ca un vis trecut ajuns în viitor cu preţul sărăciei. Ca şi atunci… Şi, dacă azi, aci, în oraşul Revoluţiei mă simt dezolat, şi trădat în idealuri, tot rock-ul şi numai el, mă va izbăvi cu o lacrimă de speranţă. Măcar pentru pruncii noştri.
Ne vedem pe 25-26 august. La ”Remember Costineşti - Folk Fest”. Alte nostalgii…
