Dragă Valentin Moldovan,
Cu o expresie livrescă, ești un “folkist post timpuriu”. Ai sosit când poate că nu mai era cazul. Când era inflație de folk la noi; ai venit “la spartul târgului “. Dar valoarea rămâne.
Numai că adevărul este cu totul contrariu. Luat separat, scos din context - și cel timpuriu și cel al modei - tu te detașezi de mulți colegi printr-o complexitate pe care numai Nicu Alifantis și Vali Sterian au dezvoltat-o atunci când s-a trecut de la folkul simplu la folkul de trupă, apoi cel orchestral și finalmente simfonic.
Până și Mircea Vintilă, care brava cu cântecele lui duioase, vocale și verbale, cu textele lui hilare, ludice, a recurs finalmente la asta, adoptând și o linie romantică uneori ironică. Într-o perioadă definită, când o să facem și ceva istorie, am putea numi asta “înnoirile folkului“.
Cântecele tale sunt foarte complexe. Șlăgăroase. Proaspete. Poematice. Într-un poem romantic și liric în “Străinul“: se vede că ești un adevărat poet: “La marginea coastei abrupte//Am văzut într-un bar un străin//Era trist și-avea hainele rupte//Și pe masă o sticlă cu vin”… Totul evocă boema... o poză veche, un fir de praf din epoca de protest-song aduse de Woodie Guthrie și Bob Dylan.
În ceea ce privește succesul tău, cred că l-am definit ușor greșit, întrucât îl ai din plin. Mai mult la nivel național. Numai că în valoare absolută nu se poate scoate din context, repet, vocea ta e atât de complexă încât nu știu să te definesc exact ca poziție artistică. Vocea, ca vocea, deși ea este prima, vine apoi universul tău liric, căci ești un poet care știe să cânte, să armonizeze ceea ce face, poezia. Cântul cu cuvântul. Dacă spun că vocea lui Valentin Moldovan este fabuloasă, nu sunt eu primul. Practic, îi aduc un omagiu lui Adrian Păunescu, cel care și pe vremea aceea, când cenaclul era mic și cam basarabean, o remarca la orice prilej. Oricum, filonul folcloric uneori definit clar, alteori insinuat, se simte cu forță. Se pare că tu nu compui, ci, mai mult, îți cânți amintiri din copilărie, ca un dicteu al unei memorii de neam.
Ești implicat și-ntr-un eventual conflict privind un autorat… depre care ai amintit astă-vară la Craiova. Sigur că putea să iasă un scandal notoriu de vreme ce se zice, cântecul are un nume “Balada Fulgerată de vânt“, are un nume și un autor. Numai că mediul este altul. Versuri, Ioan Voicu din Finteușu Mic. Cântecul s-a reluat sub altă interpretare. “Rău mă dor ochii mă dor“.
Piesa a penetrat atât de repede, că în câteva luni a preluat-o toată țara. După “Om bun“ a lui Dan Aldea este primul cântec care se confundă cu folclorul.
Ești o personalitate ieșită din comun, descoperită din păcate cam târziu, dar din fericire dacă ne gândim că un cântec este etern nu are neapărat nevoie de ceva.
Ai o carieră prodigioasă cu un repertoriu aidoma. Alternându-l cu Orizont 77 ai semănat oarecare confuzie. Oricum puteai să fii în lumea folkului un nume foarte mare. Și, ești! O marcă uriașă.
Ai o voce clară, lină ca o apă de izvor, o voce fabuloasă. Dacă te-ai fi apucat de un alt gen de muzică poate că ai fi avut mai mult succes. Ai ales folkul. Poftă bună!
