Dragă Victor Rebengiuc,
Ultima oară v-am văzut la TV. La o emisiune omagială creată de evenimentul pentru care vă trimit și eu prezenta depeșă. Fiindcă pe 10 februarie - sâmbătă - vă sărbătoriți ziua dvs de naștere. 85 de ani. Mâine. La, mai mulți ani!
Să fiți sănătos alături de minunata dvs. soție, și dumneaei mare actriță, Mariana Mihuț. Dar, din păcate mai am câteva ”ultime dăți”… și puține ! Căci, a fost nu în teatru, nici în vreo premieră cinematografică, ci într-o reclamă cu care ne-ați/v-ați plimbat prin toată țara. Dar cui îi este dor de dvs, are acum destule mijloace să vă vadă. Să vă admire. Video. Audio. Și, practic, să realizeze dimensiunile artistice uriașe, nemărginite aș spune, ”inumane” la care poate să ajungă un actor. Un actor român genial, fabulos cu operă consistentă.
Nu sunt specialist în a face ierarhii. Nicăieri. Nu-mi prea plac ierarhiile. Căci, fiecare dintre ele conține măcar un strop de nedreptate, neadevăr față de sine sau față de alte… sini… și atunci? Ce pot spune, fiindcă pot, sunt aprecierile, adjectivele adunate într-o viață public de actor. Dar… și aici mă încurc… aș îndrăzni să scriu că sunteți genial. Dar, la meritul acesta mai au și alții acces. Nu mulți, dar sunt! Ca și la alte expresii-apreciative: utra-talentat, monstru sacru, legendă, mit etc… Le-ați adunat pe toate… Și, e greu de contabilizat. Fiindcă, toate s-au realizat nu într-o oră, o zi, o lună, un an ci, într-o viață! Și, ce viață lungă v-a dat Pronia! Dar, ați și știut să vă îngrijiți de viața asta. Ce să faceți cu zilele ei. Ați fost de un echilibru exemplar.
Zău, domnule Rebengiuc, iată, mă văd nevoit să folosesc cuvinte cam uzate. Encomiastice. Nu am altele și mor de ciudă că nu pot inventa cuvinte, expresii, evaluări, aprecieri care să fie ornate cu vorbe inedite. Numai și numai ale domniei voastre, de la mine. Sunt, zău, copleșit că vă scriu, că mă adresez unui talent actoricesc rarissim - uitați, vă debitez alte banalități! - pe care am avut și prilejul și bucuria de a-l cunoaște… Și, în acest complex encomiastic - ca un gazetar mai puțin al clipei, mai mult al epocii, ins ce se vrea onest, ca un scriitor, poet ce-oi mai fi și eu pe lumea asta - vă mărturisesc că mă bucur că vă sunt contemporan. Că, mai demult, dar totuși… am stat cu anii sub aceeași cupolă a teatrului doamnei Bulandra. Eu ca spectator, dvs ca actor. Sau - ce privilegiu - la restaurantul de lângă teatru după vreo premieră, la o bere cu prietenii. Și cu prietenul Pittiș…
După ce ”erați” Groparul din Hamletul lui Toca, Conu’ Leonida, Tipătescu; Caliban, Jamie, Bubnov, Kurt, Cântărețul ambulant… toate puse de… cum să evit banalul?... de genialul Liviu Ciulei, al cărui preferat erați. Să dau lista rolurilor din filme? Ei, ași! Murim aici… dar n-o facem. Din contră, La mulți ani!
