Dragoș Dolănescu, sărbătorit de copiii lui, la vârsta 42 de ani

Ultima actualizare:

    Dragoș, alături  de fiii lui,  Ion și Darius
Dragoș, alături de fiii lui, Ion și Darius

Dragoș Dolănescu răsuflă ușurat după ce, în urmă cu două luni, a scăpat de procesul pe moștenirea de un milion de euro, lăsată de regretatul său tată, Ion Dolănescu.

Odată împărțită averea, cu fratele său, Ionuț, iată că mezinul familiei s-a putut distra pe cinste, ieri, de ziua lui de naștere. La împlinirea vârstei de 42 de ani, cei trei copii ai săi, Maria de Jesus (18 ani), Ion (12 ani) și Darius ( 6 ani), i-au cumpărat câte un mic cadou, apoi i-au cântat în cor tradiționalul ”La mulți ani!”.

La petrecerea din Costa Rica, unde au mai fost prezenți mama lui, dar și câțiva prieteni, Dragoș a primit și un tort, lumânările fiind stinse însă  de fiul său cel mic, care s-a dovedit a fi tare nerăbdător. Sărbătoritul este pe val în Costa Rica, aflându-se în plină campanie electorală. El speră ca, în primăvară, să obțină  voturile necesare pentru a deveni deputat, funcție care îl va ajuta să lupte pentru cei săraci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net