Dragoş Moştenescu: «După ce vând casele din țară, îmi iau soția și copiii în Anglia»

Ultima actualizare:

    Dragoş Moştenescu  a fost eliminat  săptămâna trecută  de la “Ferma  vedetelor”, show  care l-a readus în  prim-plan la PRO TV
Dragoş Moştenescu a fost eliminat săptămâna trecută de la “Ferma vedetelor”, show care l-a readus în prim-plan la PRO TV

Din 2002 ne-a intrat în case şi în inimi odată cu serialul “La Bloc”, difuzat de PRO TV până în 2009. Dragoş Moştenescu, alias Costel, concurent până de curând şi la “Ferma vedetelor”, de unde a fost eliminat săptămâna trecută, se află acum în Anglia, însă nu în vacanţă, ci pregătit să se stabilească definitiv acolo. El ne-a spus în ce stadiu se află planurile familiei lui.

În toamna anului trecut, Click! vă anunţa că actorul Dragoş Moştenescu (51 de ani) intenţionează să se stabilească în Anglia cu soţia Luminiţa şi cei trei copii ai lor, gemenele Ana (8 ani) şi Elena (8 ani) şi fiul lor, Luca (10 ani), motiv pentru care a scos la vânzare două proprietăţi din România, în valoare totală de circa 250.000 de euro.


    Conacul din Teleorman,  175.000 de euro
Conacul din Teleorman, 175.000 de euro

Era vorba despre un teren de un hectar situat lângă pădurea Băneasa, în valoare de 75.000 de euro, dar şi despre un conac din comuna Furculeşti, Teleorman, pentru care cere 175.000 de euro. Mai nou, pe pagina de Facebook a actorului a apărut şi anunţul de vânzare a unui apartament cu 3 camere, situat în cartierul Pantelimon, din Bucureşti. “Fără risc seismic! Apartament spaţios, confort 1, decomadat, renovat 2015, gresie, faianţă, parchet melamină, termopan, bloc total reabilitat 2015, stradal, pe Şoseaua Pantelimon, vedere spre şosea, scară curată şi liniştită. Preţ, 65.000 de euro”, se arată în anunţ.

El se află în Anglia, pentru a prospecta piaţa

Contactat de Click!, Dragoş Moştenescu ne-a dat detalii despre anunţ, dar şi despre planurile lui de emigrare, care iată că sunt date peste cap de tranzacţiile imobiliare din România. “Apartamentul din anunţ este al unei mătuşi, vrem să-l vindem. Nici conacul din Teleorman nu l-am vândut, căutăm încă un cumpărător. Momentan sunt în Anglia şi, după ce vom reuşi să vindem aceste proprietăţi, îmi voi lua şi familia cu mine”, a declarat Dragoş Moştenescu pentru Click!


    Soţia Luminiţa (dreapta),  bona filipineză şi cei trei copii
Soţia Luminiţa (dreapta), bona filipineză şi cei trei copii

Ce va face actorul acolo? Tot ceea ce ştie el mai bine. "Chiar îmi doresc un «one man show» în Anglia, iar cu varianta lui românească să merg prin ţară, fiind un spectacol cu umor şi muzică”, ne-a spus actorul, care pentru „Ferma vedetelor” (PRO TV) a filmat în primăvara anului trecut. 

Tataee de la B.U.G. Mafia s-a mutat la Barcelona


    Vlad Irimia,  alias Tataee
Vlad Irimia, alias Tataee

Toţi fanii trupei B.U.G. Mafia au tresărit luna trecută, la aflarea veştii că Vlad Irimia (41 de ani), alias Tataee, s-a mutat cu familia în Barcelona, Spania. „Încă mi se pare ireal că soția, eu și armata noastră de trei copii ne mutăm la Barcelona. O călătorie doar dus! Visele devin realitate”, și-a anunțat Tataee prietenii virtuali. Evident, toată lumea s-a întrebat ce se va întâmpla cu celebra trupă, care activează cu succes din anul 1993, şi din care mai fac parte Daddy Caddy (Dragoş Vlad-Neagu) şi Uzzi (Alin Adrian Demeter).


    Solistul are o familie  numeroasă
Solistul are o familie numeroasă

Click! a aflat că povestea va merge mai departe. “Băieţii au în continuare concerte şi nu putem vorbi despre o despărţire. Se înţeleg în continuare foarte bine, au avut şi au concerte în ţară şi în străinătate. Nu există disensiuni în trupă”, ne-a spus o sursă apropiată artiştilor.

Mihai Mărgineanu a ales Spania pentru el şi familia lui


    Mihai Mărgineanu  şi fiul lui, Tudor
Mihai Mărgineanu şi fiul lui, Tudor

Solistul Mihai Mărgineanu (48 de ani) şi-a pus şi el în aplicare planurile de emigrare. Interpretul lui Ardiles, din serialul “Las Fierbinţi” (PRO TV), şi-a cumpărat cu credit o casă în sudul Spaniei, aproape de Mediterană, iar mai nou s-a şi instalat acolo împreună cu soţia Andreea şi cu cei doi copii ai lor, Tudor (12 ani) şi Alexandra (10 ani). Proiectele artistice din România nu vor avea de suferit, pentru că Mihai Mărgineanu se va împărţi cât va fi nevoie între cele două lumi, familia din Spania şi cariera de aici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net