Dragoş se alege cu vila din Sinaia, dar şi cu datoriile de 5.000 €
Una caldă, una rece! Dragoş Dolănescu s-a bucurat când a aflat că vila de la Sinaia în care se relaxa tatăl său îi va reveni lui. Dar când a ajuns acolo zilele trecute şi a văzut în ce hal a ajuns casa şi câte datorii s-au strâns, zâmbetul i-a îngheţat pe buze.
Va moşteni casa de la munte cu tot cu datorii. Dragoş Dolănescu (39 de ani) are de platit restanţe de 5.000 de euro, la impozit, lumină, apă şi la gaze, pentru vila din Sinaia, care îi va reveni, după terminarea procesului de succesiune pentru averea lui Ion Dolănescu. Click! l-a însoţit pe fiul cel mic al artistului la Primăria din Sinaia, unde s-a interesat la cât se ridică impozitul casei de la munte, evaluată la 180.000 euro.
Astfel, Dragoş a luat cunoştinţă de la direcţia de taxe şi impozite că vila are impozitul neplătit de când a murit tatăl său, adică din martie 2009. Datoria se ridică la 19.000 de lei, adică 4.200 de euro. La aceasta se mai adaugă cheltuielile care s-au strâns la lumină şi la gaze, cu penalităţile de rigoare, acestea ajungând în total la 5.000 deeuro. Vila de la Sinaia, unde obişnuia să meargă tatăl său pentru a se odihni, dar şi pentru a petrece cu familia şi prietenii, a fost deconectată de la gaze şi lumină pentru că nu s-au mai plătit facturile. Dragoş a revăzut după 7 ani casa din Sinaia şi a rămas şocat de prăpădul pe care l-a găsit acolo.