E oficial! Adelina Pestrițu s-a despărțit de Speak. Prima declarație a brunetei
După luni întregi de incertitudine, în care a negat ceea ce toată lumea vedea fără niciun fel de dubiu, Adelina Pestrițu (29 de ani) a anunțat că nu mai formează un cuplu cu Ștefan (Speak). Fosta vedetă Kanal D a făcut anunțul pe pagina personală de Facebook.
”Dragi prieteni, îmi sunteți mereu aproape și vă mulțumesc pentru susținerea voastră care în fiecare zi mă face să mă simt iubită. De aceea, îmi doresc să aflați de la mine, nu din alte surse, că în viața mea personală s-au produs anumite schimbări. După doi ani și jumătate de relație, am decis împreună cu Ștefan (Speak) să mergem pe drumuri separate. Nu o să dezbatem nicăieri motivele care ne-au adus în acest punct, nu suntem nici primii, dar nici ultimii care trec prin asta, fiecare cuplu are povestea lui care nu întotdeauna se derulează așa cum se proiectează la început. Relația noastră a fost una foarte frumoasă, îl apreciez mult pe Ștefan ca om și ca artist și sunt recunoscătoare pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună. Sperăm ca lumea să ne înțeleagă și să ne respecte decizia de a nu vorbi despre acest subiect care ține strict de sufletele noastre. Vă mulțumesc pentru înțelegere! Vă pup!”
Zvonurile legate de o eventuală despărțire circulau de mult în spațiul public, însă cei doi protagoniști au negat de fiecare dată cu îndârjire. Această ultimă schimbare în viața Adelinei vine să completeze un tablou foarte aglomerat din acest punct de vedere. Vedeta a început anul ca șomeră de lux, după ce a renunțat la postul de prezentatoare a emisiunii ”WowBiz” de la Kanal D, și-a pus silicoane și și-a schimbat radical coafura. Ne întrebăm ce mai urmează, după anunțul despărțirii de bărbatul cu care a format un cuplu doi ani și jumătate.
Adelina Pestrițu a pășit pe scena showbiz-ului românesc la brațul lui Liviu Vârciu. Tânăra a renunțat la slujba de dansatoare în Ibiza pentru sexosul cântăreț, i-a acceptă cererea în căsătorie, însă mariajul lor nu a durat prea mult, din pricina geloziei artistului. După divorțul de artist, în 2010, cariera brunetei a luat avânt. Adelina a pozat în Playboy doar cu voalul de mireasă și cu buchetul, semn că nu a regretat deloc decizia de a divorța.