Ea e românca sexy care le pune muzică şeicilor! E tratată ca o prinţesă în Dubai
De şapte ani, Bianca Marciuc (33 de ani), alias DJ Bia, locuieşte în Dubai şi a ajuns să fie una dintre cele mai căutate DJ-iţe. Reporterul Click! s-a întâlnit cu ea chiar în Dubai, chiar la Hotel Hyatt Regency, unde eram cazaţi, după care ne-a invitat la o plimbare cu jeep-ul personal, aşa că am stat de vorbă, pe îndelete, despre viaţa ei de cinci stele din Emirate.
Click!: Bianca sau DJ Bia, de câţi ani eşti în Dubai?
DJ. Bia: De şapte ani!
Cum ai ajuns să trăieşti aici?
Am venit cu o slujbă de stewardesă, deşi îmi doream foarte mult să fiu DJ. Uite, (n.r. îmi arată un parc plin de palmieri) aici am pus muzică pentru un eveniment caritabil pentru Virgin Radio Dubai, în Oraşul Copiilor (Cildren City), unde am avut 15.000 de oameni invitaţi. Am avut probă de sunet la 7 dimineaţa, am terminat evenimentul pe la 11 şi am plecat încărcată cu o energie extraordinară de acolo. Eram impresionată de toate clădirile astea gigantice de aici, când am aterizat pentru prima oară. Îmi suceam gâtul uitându-mă la ele şi visam cu ochii deschişi să mixez măcar într-una dintre ele.
Cum a fost primul contact cu Dubai-ul?
Compania pentru care începusem să lucrez a trimis un şofer care m-a luat de la aeroport şi m-a dus la apartamentul în care am locuit pentru prima dată. Era la etajul 43. Iar emoţia pe care am trăit-o când am intrat în lift a fost de nedescris. Nu voi uita niciodată sentimentul de bucurie şi recunoştinţă, pe care l-am avut când am deschis uşa apartamentului în care locuiam şi am găsit un pacheţel cu mâncare, dulciuri şi tot felul de accesorii (welcome kit), pentru a mă simţi binevenită într-o ţară străină, departe de casă. Eram un copil pâna la urmă... mă bucuram de orice. Trei ani am tot zburat şi mi-am făcut planuri, ca până în 30 de ani să văd toată planeta. Mi-am scris pe o foaie ţările pe care vreau să le vizitez. În paralel cu jobul de stewardesă, în zilele libere, învăţam să mixez la o şcoală din Deira, doar pentru fete, Deira fiind un fel de Bronx din New York, adică unul dintre cele mai modeste locuri din Dubai, un fel de ghetou. Am avut un profesor filipinez, Allan, şi m-am ţinut de treabă, iubeam orele petrecute la şcoală. Mai târziu am urmat cursurile academiei Ministry of Sound, iar unul dintre profesorii mei a fost Johnathan Lewis-Ellaskins, îl gasiti pe YouTube. Pentru cei care îşi doresc să înveţe să mixeze, el are nişte tutoriale foarte bune.
Cum ai renunţat la job ul de stewardesă?
Am păţit un accident, care până la urmă a fost o binecuvântare, un pasager indian a deschis uşa de la baie, în viteză, şi mi-a prins degetul mijlociu, care s-a şi rupt, şi asa am spus bye-bye jobului, într-un mare stil (râde). Am stat două luni pe bară, iar compania nu m-a mai lăsat să lucrez, pentru că era inestetic să servesc cu unghia neagră, însă eram platită cu salariul integral, deoarece era considerat accident industrial. Aşa am investit mai mult în şcoală şi în echipament.
Ce s-a întâmplat apoi?
Am început să primesc oferte ca DJ, am fost rezidenta Nikki Beach, am făcut emisiuni radio pentru Dance FM şi am călătorit în tot Golful, fiind invitată la diverse festivaluri. Dumnezeu mi-a tot dat semne… ba cu degetul mijlociu rupt, ba slăbisem foarte mult din cauza nopţilor pierdute, ajunsesem la 44 de kilograme, aveam 3 joburi în acelaşi timp: zburam, mixam şi lucram ca model.
Ţi-ai luat casă în Dubai?
Stau cu chirie, nu mi-am luat casă, pentru că viaţa mea e în continuă mişcare aici, călătoresc foarte mult şi eu trăiesc, de fapt şi de drept, într-o valiză. O să plec zilele viitoare în România, ca să lucrez cu Ioana Călin, unul dintre cei mai buni fashion designeri de rochii de mirese de la noi, la imaginea companiei ei, pe care o voi reprezenta. Luna aceasta este şi Ramadanul, drept urmare oraşul se odihneşte în cântece de rugăciune, iar petrecerile sunt interzise. O lună bună pentru toţi artiştii, pentru a se odihni şi a-şi încărca bateriile. Vom dormi, în sfârşit, noaptea (cel puţin eu).
Cum te distrezi în acest imens oraş?
A început Ramadanul, iar oamenii ies abia după ce se înnoptează şi mănâncă, joacă cărţi sau alte jocuri, fumează narghilea şi povestesc până dimineaţa, e un spirit cald şi pacifist în oraş… Săptămâna trecută m-am întors dintr-o tabără de yoga din Liban, Beirut. A fost cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea. Dubai-ul este un oraş foarte vibrant. Acum mergem să vedem Burj Kalifa, fântânile care cântă şi Opera din Dubai. Să ştiţi că aveţi ce să vedeţi aici dacă rezistaţi la temperaturile deşertului, care uneori ajung la 55 de grade.