EBa, tata ştie că nu dormi acasă? FOTO
Gura lumii, răutăcioasă şi slobodă, dădea ca ruptă definitiv relaţia dintre mezina preşedintelui Băsescu, Elena, şi Bogdan Ionescu, zis Sida. Iată însă că cei doi nu numai că nu s-au despărţit, ci îşi petrec şi nopţile împreună.
Discreţia care s-a aşternut peste relaţia lui Sida cu Elena Băsescu, dar şi faptul că tinerii şi-au amânat nunta, care era programată în această vară, la Palatul Snagov, a făcut ca prin târg să umble insistent zvonul că cei doi s-ar fi despărţit.
Eba şi-a luat în serios rolul de europarlamentar, a început să se afişeze tot mai rar prin cluburile Capitalei şi astfel ea şi Sida nu au mai fost zăriţi împreună. Click! a aflat misterul!
Vineri, 23.55- Elena a ajuns la vila lui Syda la miezul nopţii. Jeepul ei a fost păzit de bodyguardul familiei Ionescu
Cei doi nu numai că nu s-au despărţit, dar îşi petrec şi nopţile împreună. La Sida acasă.
Fotoreporterii Click! au surprins-o vineri noaptea pe EBa în zona Tei, îndreptându-se spre locuinţa iubitului. A ajuns pe la miezul nopţii. În loc să iasă în vreun club, EBa şi Bogdan Ionescu au preferat să îşi petreacă noaptea de vineri spre sâmbătă în casă, feriţi de ochii lumii.
Sâmbătă, 10.45- Mezina președintelui părăsește casa iubitului cam abătută
Poate că au realizat şi că toată tevatura din jurul lor le poate afecta serios relaţia. A doua zi, în jurul orei 10.45, Elena Băsescu a plecat de la vila iubitului. Somnoroasă sau supărată, EBa arăta ca şi cum ceva nu i-a priit.
A tratat cu indiferenţă un cerşetor care i-a apărut la geamul maşinii, apoi în drum spre vila din Primăverii s-a oprit la o farmacie de pe Beller. Să-şi fi cumpărat pastila de-a doua zi?
Citeşte şi:
Fostul iubit al lui EBA, Andrei Hrebenciuc, s-a făcut scriitor!
EBa face nuntă la Palatul Snagov! Află detaliile ceremoniei
Elena Băsescu, în ipostaze sexy într-un bazar din Turcia
Sâmbătă, 11.05- Primul drum, la o farmacie de pe Beller
Zgârcită cu cerșetorii- Recunoscută de un cerșetor, fiica președintelui s-a camuflat în mașină și nu i-a dat nimic acestuia
La 11.15 s-a întors acasă- Puţin după ora 11.00, Elena a intrat pe poarta vilei din Primăverii
Sunt împreună din vara lui 2009
Mezina preşedintelui a început relaţia cu Bogdan Ionescu, zis Syda, în vara lui 2009. La sfârşitul lunii august au apărut primele zvonuri despre iubirea dintre cei doi. După câteva săptămâni, maşina Elenei Băsescu a fost surprinsă în faţa casei lui Syda, iar în presă au apărut poze cu ei în vacanţă.
Eba, aşteptată cu flori, la dentist
Elena Băsescu şi-a mărit iar buzele
Elena Băsescu, în top 100 femei care susţin marijuana - VIDEO