Ei sunt concurenţii bărbaţi de la «Te cunosc de undeva»! Connect-R e printre ei
Aşa cum Click! a anunţat, în exclusivitate, Connect-R este unul dintre concurenţii emisiunii „Te cunosc de undeva”, în cel de-al 13-lea sezon. Aflaţi în continuare cine sunt ceilalţi colegi ai solistului, care recent a anunţat că a divorţat de Misha, după 4 ani de mariaj.
“Te cunosc de undeva!”, showul transformărilor, revine din 8 septembrie, la Antena 1, cu cel de-al treisprezecelea sezon și cu noi concurenți dornici să intre în fascinantul joc al transformărilor totale. De data aceasta vor intra în competiţie Connect-R, Mihai Trăistariu, Romică Țociu, Alin Gheorghișan și Jean de Craiova.
Ei vor urca în acest sezon pe scena transformărilor de la “Te cunosc de undeva!” şi vor fi curioși să afle ce a pregătit pentru ei ruleta personajelor. “De ani de zile îmi doream să vin la «Te cunosc de undeva!» și mă bucur că, în sfârșit, acest lucru se întâmplă. Aș vrea ca această emisiune să mă schimbe radical, să mă ajute să mă descopăr și să mă dezvolt pe partea de show”, spune Mihai Trăistariu. “Când m-au sunat să mă invite, am crezut inițial că au greșit numărul. După o zi de gândire, am acceptat. De ce? Pentru că îmi place show-ul și felul în care s-a dezvoltat. Dar și pentru că am simțit că are nevoie de talentul și determinarea mea”, adaugă Romică Țociu, amuzat.
Pe Alin Gheorghișan îl ştiţi de la “Vocea Românei”, unde a făcut parte din echipa lui Smiley, dar şi de la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” din București, unde face show-uri în diverse spectacole. Alături de cei cinci, pe scena de la “Te cunosc de undeva!” vor concura în acest sezon Raluka si Ana Baniciu, Alexandra Velniciuc, Carmen Rădulescu și Barbara Isasi, solista trupei Mandinga.