Ei sunt ghinioniştii de la Eurovision! Cine a luat 0 pe linie

Ultima actualizare:

    Mihai Băjinariu este concurentul care a reuşit să ia zero pe liniefoto: Tatiana Solomon
Mihai Băjinariu este concurentul care a reuşit să ia zero pe liniefoto: Tatiana Solomon

Seară cu emoţii la Baia Mare, unde, vineri seară, s-a desfăşurat Selecţia Naţională Eurovision. Doi dintre concurenţii care au urcat pe scenă s-au ales cu cele mai mici note. Este vorba despre Mihai Băjinariu şi Irina Popa.

Juriul Selecției Naționale Eurovision România 2016 a fost foarte exigent cu concurenţii care au intrat în concurs. Mihai Băjinariu este singurul interpret care a primit zero puncte în semifinală pentru piesa "Never Too Late", scrisă de Andrei Tudor și Cristian Faur.

Pentru prima dată în istoria competiției, juriul și-a spus părerea după evoluția fiecărui concurent, așa cum se întâmplă la concursuri gen X Factor și Vocea României. Iar în momentul în care și-au anunțat notele au și argumentat fiecare notă dată fiecărui concurent.

Astfel, vineri seară, după ce toți cei 12 concurenți au evoluat pe scena Sălii Polivalente din Baia Mare, jurații: Randi, Cezar, Alexandra Cepraga, Zoli Toth și Horia Moculescu au acordat note de la 0 la 12, fără a putea repeta notele de la 1-12.

Mihai Băjinariu a fost efectiv desființat de juriu. Artistul a fost felicitat pentru voce, dar a primit zero puncte de la toți jurații, spre stupefacția audienței.

Semn că piesa scrisă de Andrei Tudor(muzică) și Cristian Faur (versuri), nu a fost deloc pe placul celor cinci jurați Eurovision.

Irina Popa a intrat în concurs cu o piesă reorchestrată 

Irina Popa a primit şi ea zero pucnte de la Horia Moculescu
Irina Popa a primit şi ea zero pucnte de la Horia Moculescu

Nici Irina Popa nu a plecat prea fericită de la Baia Mare. Tânâra care în 2008 a câştigat trofeul la Festivalul de la Mamaia a avut ghinion pe line. Încă de dinainte să se înscrie la concurs, solista a avut probleme cu piesa şi vestimentaţia. Irina Popa a cântat o melodie reorchestrată şi a apelat la un creator de modă din Baia Mare pentru o ţinută de scenă. Interpreta a luat zero puncte de la Horia Moculescu, dar a cules 5 puncte de la Randi, 4 de la Cezar Ouatu, 2 puncte de la Alexandra Cepraga şi un punct de la Zoli.

Ea a cântat melodia „Lasă-mă, eu te las” (la a cărei compoziție a lucrat alături de George Lazăr, Alexandru Tudor și Eduard Taraş) 

Clasamentul după votul juriului de specialitate 

Ovidiu Anton – „Moment of Silence” (Muzică: Ovidiu Anton. Text: Ovidiu Anton): 8 puncte (Randi) + 12 puncte (Cezar) + 12 puncte (Cepraga) + 12 puncte (Zoli) + 10 puncte (Moculescu) = 54 puncte (TOTAL)Dream Walkers – „Let It Shine” (Muzică: Cristian Faur. Text: Cristian Faur): 10 puncte (Randi) + 10 puncte (Cezar) + 10 puncte (Cepraga) + 5 puncte (Zoli) + 12 puncte (Moculescu) = 47 puncte (TOTAL)Florena – „Behind The Shadows” (Muzică: Gabriel Huiban, Laurenţiu Duţă. Text: Gabriel Huiban, Laurenţiu Duţă): 12 puncte (Randi) + 8 puncte (Cezar) + 8 puncte (Cepraga) + 10 puncte (Zoli) + 6 puncte (Moculescu) = 44 puncte (TOTAL)M I H A I – „Paradisio” (Muzică: Mihai Trăistariu, Robby G., Dumi Padure. Text: Mihai Trăistariu, Robby G., Dumi Padure): 7 puncte (Randi) + 7 puncte (Cezar) + 6 puncte (Cepraga) + 6 puncte (Zoli) + 7 puncte (Moculescu) = 33 puncte (TOTAL)Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ: „The Voice” (Muzică: Doru Todoruţ, Irina Baianţ. Text: Doru Todoruţ, Irina Baianţ): 4 puncte (Randi) + 5 puncte (Cezar) + 7 puncte (Cepraga) + 8 puncte (Zoli) + 8 puncte (Moculescu) = 32 puncte (TOTAL)Jukebox – „Come On Everybody” (Muzică: Jukebox. Text: Jukebox): 6 puncte (Randi) + 6 puncte (Cezar) + 3 puncte (Cepraga) + 7 puncte (Zoli) + 5 puncte (Moculescu) = 27 puncte (TOTAL)Vanotek feat. The Code & Georgian – „I’m Coming Home” (Muzică: Vanotek, Catană Ionuţ, Alex Cotoi, Sorin Seniuc, Adriana Rusu. Text: Anastasia Sandu): 3 puncte (Randi) + 3 puncte (Cezar) + 4 puncte (Cepraga) + 4 puncte (Zoli) + 4 puncte (Moculescu) = 18 puncte (TOTAL)Gaşca de acasă – „Tu eşti povestea” (Muzică: Călin Ionce, Pefi Pop. Text: Glad Berindei): 0 puncte (Randi) + 0 puncte (Cezar) + 5 puncte (Cepraga) + 3 puncte (Zoli) + 2 puncte (Moculescu) = 10 puncte (TOTAL)Irina Popa – „Lasă-mă, eu te las” (Muzică: Irina Popa, George Lazăr, Alexandru Tudor, Eduard Taraş. Text: Alexandru Tudor): 5 puncte (Randi) + 4 puncte (Cezar) + 2 puncte (Cepraga) + 1 puncte (Zoli) + 0 puncte (Moculescu) = 10 puncte (TOTAL)Xandra – „Superhuman” (Muzică: William Taylor, Jonas Gladnikoff. Text: William Taylor, Jonas Gladnikoff): 2 puncte (Randi) + 2 puncte (Cezar) + 1 puncte (Cepraga) + 0 puncte (Zoli) + 3 puncte (Moculescu) = 8 puncte (TOTAL)Andra Olteanu – „Nai Nai” (Muzică: Andra Olteanu, Sever Selim. Text: Andra Olteanu, Sever Selim): 1 puncte (Randi) + 1 puncte (Cezar) + 0 puncte (Cepraga) + 2 puncte (Zoli) + 1 puncte (Moculescu) = 5 puncte (TOTAL)Mihai Băjinaru – „Never Too Late” (Muzică: Andrei Tudor. Text: Cristian Faur): 0 puncte (Randi) + 0 puncte (Cezar) + 0 puncte (Cepraga) + 0 puncte (Zoli) + 0 puncte (Moculescu) = 0 puncte (TOTAL)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
image png
image png
iulia albu si mike instagram jpg
gabriela cristea cozonaci jpg
oana roman isabela iubit 1 jpg
firicelsi celentano 768x511 jpeg
maia morgenstern jpg
banner Antonio passarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net